Producatorii de hamei vor drept de preemptiune la vanzarea terenurilor unde exista investitii in sector

Una dintre provocarile cu care se confrunta producatorii de hamei este amendarea Legii 17/2014, care reglementeaza vanzarea terenurilor in extravilan, in sensul introducerii dreptului de preemptiune pentru cei care au investitii pe acel teren.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Joi, 26 Septembrie 2019

Astfel s-ar putea ajunge la dublarea suprafetei actuale cultivate cu hamei.

„Astazi, una dintre provocarile pe care incercam sa le realizam din punct de vedere legislativ este amendarea Legii 17/2014, legea care reglementeaza vanzarea terenurilor in extravilan si anume sa incercam sa introducem un drept de preemptiune a celor care avem investitii pe teren. Investitia pe teren este de cele mai multe ori de 7-8-9-10 ori mai mare decat valoarea terenului. Din pacate, nici cel care are terenul, nici cel care are investitia nu se pot bucura din plin de dreptul de proprietate al fiecaruia. Suntem intr-o situatie foarte complicata juridica pe care incercam sa o rezolvam in ceasul al 12-lea cu aceasta amendare a legii”, a afirmat Akos Mora, reprezentantul Asociatiei Producatorilor de Hamei din Romania, la o conferinta dedicata pietei berii.

Potrivit acestuia, daca se iau la timp masurile din punct de vedere legislativ, se poate ajunge la dublarea suprafetei actuale cultivate cu hamei.

„Astazi ce putem face este, daca se iau masurile la timp din acest punct de vedere al legislatiei, in primul rand putem ajunge la dublarea suprafetei actuale daca ne miscam destul de repede. Daca nu, suprafata de infrastructura existenta, pe masura ce trece timpul, dispare incet, incet, pentru ca multa lume atenteaza la ea, iar noi nu reusim sa facem fata la toate provocarile care sunt in aceasta zona. Nu poti sa te lupti cu fiecare proprietar de teren care pe buna dreptate zice: „Domnule, daca pe terenul meu este teava eu ti-o tai”. Tu trebuie sa il dai in judecata, du-te la politie, este o nebunie curata cu aceasta situatie complicata in care am ajuns pentru ca nu s-au luat anumite masuri la vremea respective”, a afirmat Akos Mora.

Reprezentantul producatorilor de hamei a subliniat ca au ramas doar patru jucatori in acest sector si a explicat necesitatea modificarilor legislative.

„Mai suntem patru mohicani, ultimii care mai suntem in acest domeniu si nici legislatia nu ne ajuta, in sensul ca atat Legea 1, respectiv Legea 247/2005, legile prin care se retrocedau terenurile, nu au respectat legea in spiritul ei, in sensul in care acolo unde erau investitii nu trebuia sa pui in posesie cetatenii. Pe de alta parte, sunt foarte fragmentate aceste terenuri. Avem situatii in care pe o parcela de 6-7 hectare avem peste 10 proprietari de terenuri, cu zero virgula ceva hectare. Daca unul dintre ei nu-ti arendeaza sau nu iti vinde terenul tu nu ai cum sa pui hamei pentru ca infrastructura este de asa natura ca tu nu poti sa faci hamei. Cu alte cuvinte, am ratat toate elementele si tintele principale legislative in aceasta perioada post-comunista in care am fi putut sa prezervam o astfel de cultura importanta si un asemenea business important in domeniul hameiului”, a aratat el.

Mora a precizat ca zona favorabila cultivarii hameiului a fost in special cea de deasupra Carpatilor.

„Daca pana in anii 2000 - Romania nu aducea un gram de hamei din afara, deci cu 2.700 de hectare asigurai necesarul de hamei pentru berea din Romania, presupun ca acum suntem undeva sub 10% din ceea ce reusim sa furnizam ca hamei. Dar hameiul este o foarte mica pondere din bere din punct de vedere si valoric si calitativ. Zonele de favorabilitate cu hamei din tara au fost dintotdeauna in judetul Mures, Sibiu, Alba si parte din Hunedoara, zona de deasupra Carpatilor. Muresul a fost dintotdeauna cu peste 60% din productia la nivel national. Fermele pe care le-am cumparat noi la licitatie si-au pastrat obiectul de activitate. Unde mai avem infrastructura asta este tinta noastra clara: de a reusi sa ajungem sa cultivam macar unde mai este astfel de infrastructura”, a adaugat acesta.