Peste un milion de hectare de teren agricol, irigate in 2020

Peste 1 milion de hectare au fost irigate, pana in prezent, in 2020, iar 2.572 km de canale au fost umplute cu apa, arata datele Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare (ANIF).

Scris de Agro Food, Marti, 18 August 2020

Potrivit sursei citate, judetele unde s-a irigat cel mai mult, pana la data de 14 august 2020, sunt: Braila - cu 345.160 de hectare cumulat, din care 158.875 de hectare udarea I, Dolj - cu 137.933 de hectare (din care 21.002 de hectare udarea I), Ialomita (126.658 de hectare cumulat, din care 53.943 de hectare udarea I), Galati (94.857 de hectare cumulat, din care 53.981 de hectare udarea I).

 

Datele oficiale releva faptul ca, in acest an, s-au irigat 1.006.435 de hectare, din care udarea I a reprezentat 418.373 de hectare, 2.572 km de canale au fost umplute cu apa, iar suprafata ce poate fi deservita ca urmare a umplerii canalelor este de 763.791 de hectare.

 

“Reamintim faptul ca Guvernul Romaniei, prin Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, asigura si in acest an, in baza Legii 133/2017, completata de Legea 130/2018, apa gratuita pana la punctele de livrare, acolo unde sunt incheiate contracte pentru anul 2020. Avand in vedere lipsa precipitatiilor si cresterea deficitului de apa din sol din acest an agricol, ANIF invita, in continuare, toti fermierii care inca nu au incheiat contracte pentru livrarea apei sa faca demersuri in acest sens. Pana la aceasta data, fermierii au incheiat contracte cu ANIF pentru o suprafata de 918.303 de hectare”, se mentioneaza in comunicatul citat.

 

ANIF mentioneaza campania de irigatii in acest an mai devreme, in unele judete, inca de la inceputul lunii martie, pe fondul faptului ca deficitul de apa din sol s-a marit din cauza lipsei precipitatiilor pe o perioada indelungata de timp.