Linie de haine realizata din PET-uri, exclusiv la Kaufland

In magazinele Kaufland este disponibila prima linie de haine 100% sustenabile din Romania, realizata din PET-uri reciclate si deseuri din material plastic, plase de pescuit sau din bumbac organic certificat GOTS.

Scris de Daniela Carolina Cristescu, Vineri, 17 Ianuarie 2020

Linia face parte din gama Newletics, cuprinde articole sportive pentru barbati si femei si este prima colectie marca proprie Kaufland - prin care compania face inca un pas in implementarea strategiei REset Plastic.

Disponibila exclusiv in magazinele Kaufland, gama ofera un outfit sportiv complet, prietenos cu mediul. Imbracamintea sport din poliester reciclat este de calitate si are aceleasi caracteristici functionale precum cea obisnuita. Poliesterul este certificat Global Recycle Standard (GRS).

In fabricarea hainelor sunt folosite intre 10 (pentru un tricou) si 15-20 de PET-uri reciclate (pentru colanti). Ele sunt colectate din oceane, curatate, tocate, topite si apoi trase pe fir.

Chiar si ambalajul este sustenabil, pentru confectionarea lui fiind utilizata hartie reciclata si o cantitate redusa de cerneala.

„Noua colectie nu vine doar cu articole sportive care ajuta corpul sa respire dupa antrenamentele intensive de la sala, ci aduce o inovatie in domeniul sustenabilitatii, o zona in care investim constant. In plus, ne-am propus ca in urmatorii ani sa producem din fibre sintetice obtinute prin reciclare 10% dintre articolele de imbracaminte si incaltaminte”, a declarat Valer Hancas, Director Corporate Affairs si Comunicare la Kaufland.

Conform datelor publicate de Parlamentul European, pana in 2050 oceanele ar putea contine mai multe materiale din plastic decat pesti. Obiectele din plastic din oceane reprezinta impreuna 70% din deseurile marine. In acest sens, colectarea si reciclarea lor este imperios necesara.