Fermierii germani protesteaza fata de politica de mediu a Guvernului de la Berlin

Mai multe mii de fermierii germani si-au parcat tractoarele in fata Portii Brandenburg din Berlin, la doua luni dupa ce Guvernul a anuntat un vast pachet de reforma destinat reducerii utilizarii ingrasamintelor chimice, pesticidelor si insecticidelor in exploatatiile agricole din Germania, transmite AFP.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Joi, 28 Noiembrie 2019

Politia sustine ca peste 5.000 de tractoare au intrat in Berlin, generand convoaie cu o lungime de pana la 20 de kilometri si blocand traficul in centrul capitalei Germaniei, in cadrul celor mai ample proteste organizate pana acum de fermierii germani fata de masurile convenite in luna septembrie de cabinetul condus de Angela Merkel.

„Fermierii germani au nevoie de protectie si de perspective pentru viitor, mai degraba decat de reglementari excesive si interdictii”, sustine principalul sindicat al agricultorilor germani.

Fermierii cer in special o revizuire a „planului de protectie a insectelor” anuntat la inceputul lunii septembrie. Acest program, rezultat al unui compromis intre Ministerele Mediului si Agriculturii, prevede interzicerea utilizarii erbicidului Glifosat incepand din 2023 precum si interzicerea erbicidelor si insecticidelor in zonele „vulnerabile din punct de vedere ecologic”.

Aceasta este a treia manifestatie de protest a fermierilor germani in mai putin de doua luni. La nivel general, fermierii se plang de o lipsa de atentie din partea clasei politice si de faptul ca opinia publica este din ce in ce mai sensibila la aspectele ce tin de mediul inconjurator. O dovada in acest sens este faptul ca o petitie pentru „salvarea albinelor” de pesticide a strans in acest an peste 1,8 milioane de semnaturi in Bavaria, ceea ce a obligat guvernul regional sa ia masuri cu privire la acest aspect.

Potrivit unui studiu realizat in 2017 in Germania, Europa a pierdut peste 80% din insecte in mai putin de 30 de ani, ceea ce a contribuit la disparitia a peste 400 milioane de pasari.