Fermierii campioni la porumb din judetele Arad si Bihor

Dam startul prezentarilor celor mai bune rezultate obtinute in acest an la porumb. Ca de fiecare data, hibrizii Pioneer® nu au dezamagit la proba cantarului, iar fermierii care au mizat pe semanarea lor au avut productii ridicate, de foarte multe ori chiar si peste media scontata pe parcursul vegetatiei.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Miercuri, 20 Noiembrie 2019

Incepem prezentarea cu fermierii din judetul Arad si Bihor, care au ales nu doar hibrizi consacrati, dar si hibrizi noi care le-au oferit productii de peste 14 tone/ha.

Nagy Attila este primul fermier campion din judetul Bihor. Acesta a cultivat hibridul P0725 si a obtinut 15.200 kg/ha. „Lucrez 1.500 ha, dintre care 450 ha au fost semanate in acest an cu porumb, dupa cultura de rapita. Terenul a fost scarificat si am administrat 5 tone de amendamente in toamna, iar la semanat am dat 250 kg/ha nitrocalcar. Eu am mai tratat o data samanta si am semanat incepand cu 15 aprilie, am ales densitatea de 64.000 b.g/ha. Am erbicidat o singura data, iar la prasila, in stadiul de 7-8 frunze, am mai aplicat 120 kg/ha de azotat. Recoltatul a avut loc in luna octombrie, iar in urmatoarea campanie intentionez sa seman porumb pe 500 ha. Din portofoliul Pioneer® voi alege hibrizii P0216, P0217 si P0725”, a punctat fermierul campion.

Horvath Attila este urmatorul fermier campion la porumb din judetul Bihor. Acesta lucreaza 1.182 ha, porumb a avut pe 502 ha, iar plante premergatoare pentru aceasta cultura a avut rapita, grau si porumb. Rezultatele cele mai bune le-a obtinut cu hibrizii P0217 si P9903, care i-au asigurat 14.980 kg/ha, respectiv 14.590 kg/ha. „In functie de sola terenul a fost arat sau scarificat, apoi pregatit in primavara cu combinatorul si fertilizat cu 250 kg/ha DAP. Densitatea la semanat a fost de 62.000 – 66.000 b.g/ha. Cultura a primit un singur erbicid, iar in stadiul de 6-8 frunze am prasit si am administrat nitrocalcar - 80 kg/ha. A fost o campanie foarte buna la porumb, media finala pe ferma a fost de 12.500 kg/ha. In urmatoarea campanie voi semana porumb pe cca. 400 ha si sigur voi alege hibrizii P0412, P9903 si P0217”, a specificat agricultorul bihorean.

Un alt fermier campion la porumb cu hibridul Pioneer® P9911 este Gabor Sandor, din localitatea Tarcea, judetul Bihor, care a obtinut 14.490 kg/ha. „Lucrez 250 ha, iar porumb am avut in acest an pe 70 ha. A fost un an bun, cultiv de ceva vreme acest hibrid si am avut mereu productii ridicate. Am semanat porumbul dupa rapita, soia si grau, au fost mai multe sole. Am arat in toamna la 35 cm, in primavara am lucrat terenul cu grapa, am fertilizat cu 250 kg/ha de ingrasamant complex triplu 16, dupa care am efectuat o lucrare cu combinatorul. Am semanat in perioada 10-12 aprilie, atunci am aplicat si 20 kg/ha ingrasamant starter si 250 kg/ha nitrocalcar. Am erbicidat, apoi cand plantele aveau 4 frunze am erbicidat din nou si am administrat un ingrasamant foliar. Nu a fost un an cu probleme, asa ca am prasit in stadiul de 6-8 frunze si tot atunci am dat azotat de amoniu, 100 kg/ha. Am avut rezultate bune cu toti hibrizii Pioneer®, chiar si la floarea-soarelui, iar anul viitor voi alege hibrizii P9911, P0412, P0415 si P9889”, a declarat fermierul campion.

Articol realizat de catre echipa Corteva Agriscience