Amenzi de 26,5 milioane de euro pentru noua comercianti de utilaje agricole

Consiliul Concurentei a sanctionat noua companii active pe piata comercializarii de masini, utilaje si echipamente specializate agricole din Romania cu amenzi in valoare totala de 126.981.967 lei (aproximativ 26,5 milioane euro).

Scris de Agro Food, Vineri, 08 Ianuarie 2021
In urma investigatiei, declansate in 2017, autoritatea de concurenta a constatat ca aceste au fixat preturile de vanzare pentru produsele marca “Claas”, respectiv “Amazone”, in perioada 2014-2018.
 
Astfel, in contextul infiintarii, la nivelul Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, a unei baze de date cu preturi de referinta pentru finantarea din fonduri europene a proiectelor in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala, companiile au stabilit impreuna preturile, astfel incat sa nu se concureze.
 
Cea mai mare amenda, respectiv 13,73 milioane de euro, a primit-o compania Claas Global Sales. Urmeaza Amazon Werke, cu o sanctiune de 6,01 milioane de euro si Claas Regional Center South East Europe - 4,3 milioane de euro.
 
Alte amenzi au primit Serv Claas - 871.125 euro, Agromert Holding - 579.129 euro, Proinvest - 558.215 euro, Proagroservice - 264.493 euro, Ursa Mare Comprod - 177.996 euro si Tehnoland - 65.710 euro.
 
Companiile Agrocomert Holding si Ursa Mare Comprod au recunoscut participarea la practica anticoncurentiala si au beneficiat de reduceri ale amenzilor.
 
Investigatia a fost declansata pe baza informatiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurenta.
 
In scopul intelegerii depline a contextului economic si juridic in care companiile investigate si-au desfasurat activitatea, autoritatea de concurenta a colaborat cu Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale.
 
Platforma avertizorilor de concurenta, disponibila pe pagina web a autoritatii de concurenta -www.consiliulconcurentei.ro, este un instrument prin intermediul caruia cetatenii pot semnala anonim o posibila incalcare a Legii concurentei.
 
Consiliul Concurentei incurajeaza companiile implicate in intelegeri anticoncurentiale sa contacteze autoritatea de concurenta, sa isi recunoasca participarea la incalcare si sa furnizeze dovezi privind intelegerea respectiva. Procedand astfel, companiile pot beneficia de reduceri substantiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totala.