Adrian Oros este noul ministru al Agriculturii

Noul ministrul al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Adrian Oros, a preluat in aceasta dimineata mandatul de la Petre Daea in lipsa reprezentantilor mass-media.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Marti, 05 Noiembrie 2019

Noul ministru al Agriculturii a precizat ca va exista o instalare oficiala la MADR in cursul acestei saptamani, miercuri sau joi, in prezenta premierului, urmata de o conferinta de presa.

In cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament din 29 octombrie, Adrian Oros anunta ca prioritatea numarul unu este pregatirea cu celeritate a Programului National Strategic, pentru ca in urmatorii sapte ani principala sursa de finantare a agriculturii o reprezinta cele 20 de miliarde de euro pregatite prin Politica agricola Comuna.

„Practic, in urmatorii sapte ani, daca mecanismul multianual functional ramane la ceea ce s-a discutat ultima oara, pentru ca am inteles ca in Parlament se reiau discutiile, dar in urmatorii sapte ani, principala sursa de finantare a agriculturii vor fi cele 20 de miliarde de euro care sunt pregatite prin Politica Agricola Comuna si de aceea este foarte important sa pregatim acest Program National Strategic. Avem experienta celor doua programe - PNDR - si ma refer la institutii si la asociatiile de fermieri si de producatori care lucreaza in industria alimentara si sa gasim exact acele solutii care sa ne faca, dupa inca sapte de experienta, sa nu mai spunem ca produsele romanesti nu sunt competitive sau ca agricultorii sau procesatorii nu au aceleasi sanse cu cei din restul Uniunii Europene sau din alte tari terte”, a declarat Oros, in cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament.

Acesta a mai precizat ca isi va incepe mandatul prin efectuarea unui audit in toate structurile institutiei, dupa care se vor lua „decizii fundamentate”, care pot viza redimensionarea aparatului central al MADR, schimbarea sefilor de agentii din subordine, dar si formarea Camerelor agricole judetene.