1.000 de hectare de teren, achizitionate de fermieri maramureseni pentru a intra in circuitul agricol

Peste 1.000 de hectare de terenuri agricole au fost concesionate sau cumparate de fermierii din judetul Maramures pentru a fi introduse in circuitul productiv, indeosebi pentru cultura legumelor si culturi cerealiere, a declarat pentru vicepresedintele Asociatiei Legumicultorilor din Maramures, Ioan Pop.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Joi, 17 Octombrie 2019

„Peste 1.000 hectare de terenuri agricole au fost cumparate sau concesionate de membrii asociatiei, fermieri independenti sau persoane fizice, terenuri care in decursul lunii octombrie-noiembrie vor fi curatate, arate si pregatite pentru culturile din primavara anului viitor. Terenurile sunt asezate in zona de ses, deal, dar si in vecinatatea unor cursuri de apa din care se poate asigura usor irigarea culturilor. (...) Anual, membrii asociatiei, dar si fermierii independenti care au avut un bun in recolte incearca sa-si extinda culturile, fie cumparand sau concesionand terenuri. Norocul nostru e ca inca se mai gasesc terenuri, preturile se pot negocia, terenurile sunt amplasate in zone accesibile, se pot lucra si daca natura va fi darnica, recolta anului viitor poate fi multumitoare”, a spus Ioan Pop.

Potrivit acestuia, terenurile agricole din vecinatatea cursurilor de apa sunt cele mai cautate pentru ca usureaza munca fermierilor.

„Terenurile din zona de ses, indeosebi cele din zona cursurilor de apa - a raurilor Sasar si Somes - sunt cele mai cautate, avand un mare potential in formarea si exploatarea culturilor. Pretul este acceptabil, insa trebuie sa cautam destul de mult pana descoperim un teren corespunzator. Terenul situat in apropierea cursurilor de apa e un pic nisipos ca urmare a inundatiilor care se mai produc, insa are avantajul imens ca de aici putem asigura udarea culturilor pe timpul verii, altfel, fermierii ar fi nevoiti sa transporte apa cu ajutorul cisternelor, asa cum se intampla cu terenurile aflate la mare distanta de un rau”, a spus Ioan Pop.

Conform acestuia, pretul unui hectar de teren agricol la ses oscileaza intre 4.000 si 6.000 de euro, iar pretul hectarului de teren din zona de deal oscileaza intre 2.000 si 3.000 de euro.

In judetul Maramures exista in exploatare aproape 7.000 hectare de terenuri destinate culturilor legumicole, domeniu care s-a relansat in urma cu zece ani dupa o perioada serioasa de declin, iar faptul ca pe piata si in targuri legumele autohtone sunt apreciate a crescut suprafetele cultivate si achizitionate.