Nestle Romania a incheiat prima jumatate a anului cu o crestere organica de 19,2%

Nestle Romania a incheiat primele 6 luni ale anului cu o crestere organica de 19,2%, care provine de la toate cele 10 categorii, a anuntat Silvia Sticlea, Country Manager Nestle Romania.
‘Nestle Romania a incheiat primele 6 luni ale anului cu o crestere organica de 19,2%, crestere care provine de la toate cele 10 categorii. In aceasta perioada, am donat aproximativ 34 de tone de produse in valoare de peste 200.000 de euro catre Banca pentru Alimente si am colaborat cu 34 de ONG-uri si asociatii studentesti. De asemenea, ne-am continuat parteneriatul cu Junior Achievement si proiectele educationale in scoli, cu participarea a peste 80.000 de elevi’, a precizat Silvia Sticlea.
La nivel global, Nestle a raportat o crestere a vanzarilor cu 1,6%, in primul semestru al acestui an, la 46,3 miliarde CHF, dupa un impact negativ al schimbului valutar (cu 6,7%) si al achizitiilor nete (cu 0,4%).
Cresterea organica a atins 8,7% iar pentru anul 2023 se preconizeaza o crestere organica a vanzarilor la un interval cuprins intre 7% si 8%.
‘Ne-am urmarit prioritatile strategice in mod disciplinat si cu mare atentie, intr-un mediu de consum care evolueaza rapid. Pe baza performantei bune din prima jumatate a anului, ne imbunatatim perspectivele de crestere organica a vanzarilor pentru 2023. Consumul la domiciliu s-a normalizat in perioada post-COVID, eliminandu-se un obstacol in dezvoltarea unora dintre categoriile noastre. Canalele out-of-home continua sa creasca. Pentru restul anului, suntem increzatori ca vom oferi o combinatie de volum si portofoliu care sa continue trendul pozitiv, o imbunatatire a marjei brute si o crestere semnificativa a investitiilor de marketing. In combinatie cu gestionarea si optimizarea continua a portofoliului, precum si implementarea continua a initiativelor noastre de sustenabilitate, suntem bine pozitionati pentru a creste si a genera valoare pentru partile interesate’, a declarat Mark Schneider, CEO Nestle.
In Zona Europa s-a inregistrat o cresterea organica de 8,9%. Vanzarile raportate in Zona Europa au crescut cu 2%, ajungand la 9,5 miliarde CHF.
Potrivit comunicatului citat, cresterea in Zona Europa a fost sustinuta de pricing, dezvoltarea puternica a vanzarilor in e-commerce si un impuls continuu in canalele out-of-home. Zona a inregistrat cresteri ale cotei de piata pentru categoriile destinate hranei pentru animale de companie, dulciuri si nutritie pentru sugari.
La nivel global, compania a intensificat eforturile in domeniul sustenabilitatii si sustinerii comunitatilor. Uniunea Europeana a adoptat recent o legislatie care va interzice importul de marfuri provenind de pe terenuri agricole obtinute prin defrisare, inclusiv pentru ulei de palmier. Nestle a inceput de acum un deceniu sa adreseze problema defrisarii in lanturile sale de aprovizionare cu ulei de palmier si in toate celelalte lanturi de aprovizionare majore.
‘Trasabilitatea este cheia pentru prevenirea defrisarilor. Ca atare, Nestle se aprovizioneaza de la furnizori al caror ulei de palmier poate fi urmarit inapoi pana la plantatia in care palmierul a fost cultivat. Impreuna cu parteneri externi, Nestle a estimat ca la finele anului 2022, 95,6% din volumul de ulei de palmier provenea de la culturi care nu au fost create prin defrisari’, se mentioneaza in comunicat.
Nestle precizeaza, totodata, ca se straduieste sa includa micii fermieri in lanturile sale de aprovizionare, avand in vedere ca acestia asigura 40% din aprovizionarea mondiala cu ulei de palmier. Recent, a contribuit la lansarea unui centru pentru micii proprietari in Aceh, unde ii instruieste pe fermieri cu privire la bunele practici agricole si ii ajuta sa-si mareasca randamentul pe terenurile agricole existente.
Nestle este cea mai mare companie de produse alimentare si bauturi din lume, prezenta in 189 de tari si avand peste 300.000 de angajati.