Pita de Pecica, un nou produs romanesc recunoscut si protejat in UE

Comisia Europeana a aprobat luni inscrierea produsului romanesc ‘Pita de Pecica’ in registrul Specialitatilor Traditionale Garantate (STG), informeaza un comunicat de presa al Executivului comunitar.
Potrivit Executivului comunitar, ‘Pita de Pecica’ este un produs de brutarie coapta la cuptor in regiunea Pecica din Romania. Produsul isi datoreaza renumele dovezilor istorice ale vechimii sale, transmise pe cale orala, stranse in reviste si carti, pentru a fi conservate pentru generatiile viitoare. Traditia fabricarii acestei paini, prepararea aluatului, metoda de framantare si modul de gatire sunt transmise din generatie in generatie.
Romania avea anterior 11 produse inregistrate pe sisteme de calitate europene, din care zece Indicatii Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Tara Barsei, Scrumbie de Dunare afumata, Carnati de Plescoi, Telemea de Sibiu, Cascaval de Saveni, Salata cu icre de stiuca de Tulcea, Salata traditionala cu icre de crap si Placinta dobrogeana; iar Telemeaua de Ibanesti pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejata (DOP).
Aproximativ 20 de produse au mai fost identificate pentru o posibila inregistrare la nivel european, respectiv Telemea de Vaideeni (judet Valcea), Branza de burduf de Bran, Gem de rubarba, Branza de Gulianca, Salata deltaica cu icre de stiuca, Virsli de Hunedoara, Salam de Nadlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copalau, Ceapa de Pericei, Sunca ardeleneasca, Varza de Toboliu, Bere nemteana, Cobza cu pastrav afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Samburesti, Carnati oltenesti, Mere de Voinesti etc.
Sursa foto: Pâine Tradițională de la Pecica