Productia de fructe in Italia, in criza dupa inundatiile din regiunea Emilia-Romagna

Inundatiile de saptamana trecuta din nordul Italiei au devastat productia de fructe in una dintre cele mai importante regiuni agricole ale tarii, a estimat sindicatul agricol Coldiretti, transmite Reuters.
Inundatiile au provocat 14 morti in regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei, dupa ce ploile torentiale au inundat orase si 5.000 de ferme din aceasta regiune, unde se afla asa-numita “Vale a fructelor” din Italia.
Sindicatul Coldiretti subliniaza ca aceasta regiune este cel mai mare producator de pere, piersici, nectarine, caise si prune din Italia si al doilea mare producator de cirese si kiwi. In total, regiunea Emilia-Romagna este responsabila pentru o treime din recolta totala de fructe a Italiei.
“Suntem in genunchi”, spune Sergio Tardani, reprezentant al sindicatului Coldiretti in regiunea Emilia-Romagna. Tardani a estimat ca pagubele totale se ridica la aproximativ 1,5 miliarde de euro.
Un purtator de cuvant de la Coldiretti a spus ca inundatiile ar putea afecta radacinile pentru aproximativ 15 milioane de pomi fructiferi, ceea ce va duce la uscarea acestora. De asemenea, inundatiile au distrus cel putin 400.000 de tone de grau, estimeaza Coldiretti.
Mii de animale au decedat de asemenea in regiunea Emilia-Romagna, unde in mod normal traiesc 250.000 de vite, porci, oi si capre.
In total, aproximativ 5.000 de ferme au fost afectate de inundatiile de saptamana trecuta.
Tardani a prognozat ca va dura cativa ani pana cand fermierii din regiunea Emilia-Romagna isi vor reveni de pe urma dezastrului, adaugand ca in continuare acordarea de ajutor este dificila in unele zone, deoarece apele si alunecarile de pamant ingreuneaza deplasarile.
O reuniune a Cabinetului de la Roma este programata pentru ziua de marti pentru a aproba un prim pachet de masuri de urgenta pentru regiunea Emilia-Romagna.
Mass media din Italia sustine ca Guvernul de la Roma ar urma sa anunte in prima faza cheltuieli si reduceri de taxe in valoare de aproximativ 100 de milioane de euro pentru regiunea Emilia-Romagna.
Premierul Giorgia Meloni a spus ca Italia ar putea sa solicite de asemenea bani de la Fondul de solidaritate al Uniunii Europene pentru dezastre naturale.
Ministrul italian al Agriculturii, Francesco Lollobrigida, a precizat luni ca este prea devreme sa faca estimari cu privire la costul total al dezastrelor pentru sectorul agricol, dar a anuntat ca Guvernul va organiza o reuniune in zilele urmatoare cu producatorii pentru a discuta despre criza.