Corteva raporteaza rezultatele primului trimestru din 2023 si lanseaza previziunile pentru intregul an

Vanzarile nete, din primul trimestru al anului 2023, au crescut cu 6% fata de anul precedent, cu castiguri in ambele segmente. Vanzarile organice1 au crescut cu 10%, in aceeasi perioada, conduse de EMEA2 si America de Nord2.
Vanzarile nete de seminte au crescut cu 7%, iar vanzarile organice1 de seminte au crescut cu 10%. Cresterile de pret au fost conduse de executarea continua a strategiei de pret pentru valoare a companiei si de recuperarea costurilor mai mari ale inputurilor. Scaderile de volum au fost determinate de un sezon Safrinha mai scurt, probleme de aprovizionare in America Latina si iesirea de pe piata din Rusia.
Vanzarile nete de produse pentru protectia plantelor au crescut cu 5%, iar vanzarile organice1 au crescut cu 10%, conduse de retentia valorii in EMEA. Castigurile din preturi au reflectat o executie ferma, ca raspuns la inflatia costurilor.
Cresterile de volum, datorate lansarii continue a noilor produse, pe piata, inclusiv erbicidele EnlistTM si ArylexTM, au fost larg compensate de iesirile produselor de pe piata si de intarzierile din America Latina si APAC, din cauza conditiilor meteorologice.
Venitul GAAP si rezultatul pe actiune (EPS), din operatiuni continue, au fost de 607 milioane dolari, respectiv 0,84 dolari/actiune, pentru primul trimestru din 2023. EBITDA1 operational si EPS1 operational au fost de 1,23 miliarde dolari, respectiv 1,16 dolari/actiune. Executia ferma a pretului, gama de produse si actiunile de crestere a productivitatii au compensat, in mare masura, inflatia si fluctuatiile valutare nefavorabile.
Compania a raportat o imbunatatire a previziunilor3, pentru intregul an 2023, cu scopul de a include impactul achizitionarii segmentului de produse biologice. Compania preconizeaza vanzari nete intre 18,6 miliarde dolari si 18,9 miliarde dolari.
EBITDA1 operational este estimat la o valoare intre 3,55 miliarde dolari si 3,75 miliarde dolari. EPS1 operational este preconizat la o valoare cuprinsa intre 2,80 dolari si 3,00 dolari/actiune.
“Corteva a avut un start puternic in 2023, reflectand executia concentrata, impreuna cu cererea continua pentru solutiile noastre tehnologice inovatoare. Actiunile noastre strategice, de a concentra portofoliul in domeniile in care livram clientilor valoare diferentiata, se traduc intr-o crestere accelerata in vanzari de produse noi, extinderea continua si castiguri de calitate superioara. Elementele de baza ale agriculturii raman un factor constructiv, avand in vedere aprovizionarea insuficienta de cereale, la nivel global, care continua sa exercite presiuni pe stocurile finale, mentinand preturile recoltelor peste mediile istorice si veniturile agricole la un nivel sigur. Observam, de asemenea, cum comportamentele de cumparare ale clientilor incep sa se normalizeze, pe masura ce fiabilitatea lantului de aprovizionare se imbunatateste. Suntem pe drumul cel bun in vederea atingerii obiectivelor financiare pentru 2025, iar organizatia noastra de top, R&D, continua sa investeasca in tehnologii noi si diferentiate, pentru a sustine un sistem global de aprovizionare cu alimente si combustibil mai sustenabil”, a declarat Chuck Magro.
Lansarile de produse noi, din timpul trimestrului, consolideaza valoarea inovatiilor
Compania a anuntat planurile pentru lansarea comerciala a Optimum® GLY Canola – o noua tehnologie brevetata, pe baza de glifosat, conceputa pentru a furniza un control mai bun al buruienilor si o fereastra mai larga de aplicare a erbicidelor, comparativ cu prima generatie de tehnologie pe baza de glifosat – astfel, fermierii au la dispozitie mai multe optiuni si o mai mare flexibilitate pentru gestionarea eficienta a buruienilor.
Compania a anuntat si lansarea comerciala a VorceedTM Enlist® Corn, care combina trei moduri de actiune pentru protectia impotriva insectelor de la suprafata solului si trei moduri de actiune pentru protectia impotriva insectelor din sol, incluziv tehnologia RNAi. Include, de asemenea, toleranta la patru erbicide – glifosat, glufosinat, 2,4-D si FOP – pentru a imbunatati gestionarea buruienilor rezistente.
Compania achizitioneaza Symborg si Stoller, doua companii lider de produse biologice
Pe parcursul trimestrului, Compania a achizitionat Symborg, un expert in tehnologii microbiologice, cu sediul in Murcia, Spania si Stoller, una dintre cele mai mari companii independente din industria produselor biologice, avand expertiza in protectia plantelor, cu sediul in Houston, Texas.
Aceste investitii consolideaza angajamentul Companiei de a furniza fermierilor instrumente sustenabile care sa le ofere optiuni, valoare imbunatatita si productivitate sporita.
Compania anunta colaborari pentru a oferi fermierilor solutii sustenabile
Pe parcursul trimestrului, Compania a anuntat o colaborare multianuala cu Bunge, pentru a dezvolta si comercializa noi varietati de soia, cu un continut proteic mai ridicat, profiluri de aminoacizi imbunatatite si niveluri mai reduse de factori anti-nutritivi pentru industria furajelor.
Pentru a indeplini angajamentul Corteva de a livra inovare sustenabila clientilor sai, aceste produse prezinta o oportunitate a unui flux nou de valoare pentru fermieri, oferind, in acelasi timp, producatorilor de alimente o optiune cu valoare nutritiva mai mare, cu scopul de a reduce utilizarea de aditivi sintetici, a reduce costurile si amprenta de carbon.
Seminte (rezumat)
Vanzarile nete de seminte au fost de 2,7 miliarde dolari, in primul trimestru din 2023, in crestere de la 2,5 miliarde dolari, in primul trimestru din 2022. Cresterea vanzarilor a fost determinata de o crestere de 17% a preturilor si un impact favorabil de 2% din portofoliu si altele, partial compensata de o scadere cu 7% a volumului si un impact valutar nefavorabil de 5%.
Cresterile de pret au fost determinate de o executie puternica la nivel global, in special in regiunea EMEA, in timp ce fermierii acorda prioritate randamentului pentru a compensa inflatia.
Actiunile de stabilire a preturilor au compensat impactul valutar in EMEA. Scaderile de volum au fost determinate de un sezon Safrinha mai scurt din cauza intarzierii recoltei de soia, de constrangerile de aprovizionare cu porumb din America Latina si de decizia din 2022 de a iesi din Rusia. Impactul valutar nefavorabil a fost condus de lira turceasca si de grivna ucraineana.
EBITDA operational pe segment a fost de 652 milioane dolari, in primul trimestru din 2023, in crestere cu 15% fata de primul trimestru din 2022. Executia preturilor si actiunile curente de gestionare a costurilor si crestere a productivitatii au compensat, la scara larga, costurile mai mari de productie si transport, volumele mai mici si investitiile crescute in R&D. Marja EBITDA operational pe segment s-a imbunatatit cu aproximativ 165 de puncte de baza, fata de perioada anului precedent.
Produse pentru protectia plantelor (rezumat)
Vanzarile nete de produse pentru protectia plantelor au fost de aproximativ 2,2 miliarde dolari, in primul trimestru din 2023, fata de aproximativ 2,1 miliarde dolari, in primul trimestru din 2022.
Cresterea vanzarilor a fost determinata de o crestere de 11% a pretului, compensata partial de un impact valutar nefavorabil de 5% si o scadere cu 1% a volumului, inclusiv impactul iesirilor de produse.
Cresterea extinsa a preturilor a reflectat, in special, tarifarea pentru valoarea tehnologiei noastre, costurile mai mari de materii prime si logistice si valuta in EMEA.
Lansarea continua a noilor produse, pe piata, inclusiv erbicidele EnlistTM si ArylexTM, a fost, la scara larga, compensata de intarzierile de sezon din America Latina si Asia Pacific, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile si a iesirilor de produse de pe piata. Impactul valutar nefavorabil a fost determinat de lira turceasca si euro.
EBITDA operational pe segment a fost de 603 milioane dolari, in primul trimestru din 2023, in crestere cu 23% fata de primul trimestru din 2022. Executia preturilor, actiunile de crestere a productivitatii si gamele favorabile au compensat, pe scara larga, costurile de productie mai mari, inclusiv costurile materiilor prime, si impactul valutar nefavorabil.
Marja EBITDA operational pe segment s-a imbunatatit cu peste 390 de puncte de baza fata de perioada anului precedent.
Previziuni pentru 2023
Pentru agricultura, perspectivele raman solide, in 2023, cu cereri record de cereale si seminte oleaginoase, stocurile finale continuand sa ramana sub presiune. Preturile cerealelor sunt peste mediile istorice, iar bilanturile fermelor si nivelurile veniturilor raman solide, ceea ce ii determina pe cultivatori sa acorde prioritate tehnologiei pentru a maximiza profiturile.
Compania preconizeaza o crestere a suprafetei plantate in S.U.A. si continua sa monitorizeze conditiile meteorologice dinamice in lume.
Compania a actualizat previziunile3 anterioare pentru 2023 – crescand estimarile pentru vanzari si venituri pentru aceasta perioada, inclusiv impactul achizitiilor de Produse biologice.
Corteva estimeaza valoarea vanzarilor nete in intervalul 18,6 miliarde dolari si 18,9 miliarde dolari, cu o crestere de 7% la punctul de mijloc. EBITDA1 operational este estimat la o valoare intre 3,55 miliarde dolari si 3,75 miliarde dolari, o crestere de 13% la punctul de mijloc.
EPS1 operational este preconizat la o valoare cuprinsa intre 2,80 dolari si 3,00 dolari/actiune, o crestere de 9% la punctul de mijloc, ceea ce reflecta castiguri mai mari si o cota medie de actiuni mai redusa, compensat partial de impozite mai mari si cheltuieli cu dobanzile preconizate.
Compania nu poate ajusta masurile financiare prospective non-GAAP cu cele mai comparabile masuri financiare GAAP din S.U.A., deoarece nu poate anticipa, cu un grad rezonabil de certitudine, elementele aflate in afara controlului sau, cum ar fi Elementele semnificative, fara un efort nerezonabil.