Agricover Credit IFN acceseaza 20 mil. euro de la EFSE pentru finantarea fermierilor romani

Agricover Credit IFN acceseaza 20 de milioane de euro de la Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) pentru finantarea fermierilor romani, a anuntat compania.
„Agricover Credit IFN, un jucator important in sectorul finantarii agriculturii din Romania, anunta noi facilitati de credit din partea EFSE, in valoare de 10 milioane de euro, respectiv 49,2 milioane de lei. Cele doua credite sunt destinate finantarii microintreprinderilor, intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) si a antreprenorilor si au fost acordate pe o perioada de sapte ani”, se arata in comunicatul institutiei financiare nebancare.
Astfel, Agricover Credit IFN ofera fermierilor credite pentru capital de lucru, credite de investitii si carduri de credit pentru afaceri. Toate acestea contribuie la finantarea activitatilor de zi cu zi ale fermierilor, precum si a investitiilor majore, cu un impact semnificativ asupra dezvoltarii ulterioare a afacerii.
„Ne bucuram ca am obtinut doua noi facilitati de credit de la EFSE, ceea ce consolideaza si mai mult parteneriatul nostru strategic. Capitalul va extinde capacitatea de finantare disponibila pentru fermierii romani, contribuind la dezvoltarea unei agriculturi performante. Investitiile in infrastructura, inputuri de inalta calitate si tehnologie moderna sunt esentiale pentru a atinge potentialul maxim al sectorului agricol (…)”, a declarat Serhan Hacisuleyman, CEO al Agricover Credit IFN.
La randul sau, presedintele Consiliului de administratie al EFSE, Klaus Muller, a sustinut ca prin aceste parteneriat pot fi avansate investitiile de impact in Romania.
„Suntem incantati sa aprofundam parteneriatul nostru strategic de lunga durata cu Agricover Credit si sa acordam un nou imprumut de 20 de milioane de euro pentru a incuraja finantarea responsabila a fermierilor si producatorilor agricoli locali. De asemenea, suntem increzatori ca impreuna putem avansa investitiile de impact in Romania si putem contribui la realizarea ODD 2, 8 si 9, promovand dezvoltarea economica si imbunatatind rata de dezvoltare in zonele rurale.”, a declarat Klaus Muller.
La 31 decembrie 2022, Agricover Credit IFN a inregistrat o valoare bruta a creditelor si avansurilor acordate clientilor de aproximativ 2,84 miliarde de lei, in crestere cu 42% fata de finalul anului 2021. Rata creditelor neperformante a continuat sa se situeze sub media sectorului, fiind de 2,9% la 31 decembrie 2022, fata de media sectorului agricol de 3,1% la 30 septembrie 2022 (conform Raportului de stabilitate financiara decembrie 2022, anul VII(XVII), nr. 13(23), publicat de Banca Nationala a Romaniei).
Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) isi propune sa stimuleze dezvoltarea economica si prosperitatea in Europa de Sud-Est si in regiunea vecinatatii estice prin investitii in succesul microintreprinderilor si al intreprinderilor mici, precum si in imbunatatirea conditiilor de trai pentru gospodariile private.
EFSE a fost initiat de KfW Development Bank cu sprijinul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (BMZ) si al Comisiei Europene.
Agricover Credit IFN este parte din Agricover Holding, un grup de companii cu performante de top in sectorul agribusiness european.