Specialistii din Ministerul Turismului vor sa realizeze o ruta nationala a vinului

Ministerul Antreprenoriatului si Turismului are in plan realizarea unei rute nationale a vinului, in care sa fie incluse toate cramele din tara care pot fi vizitate de catre turisti, a anuntat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.
Acesta a tinut sa precizeze ca in Romania sunt doar sase rute cultural-turistice care includ astfel de obiective, desi in tara noastra, in prezent, sunt peste 300 de producatori de vin, iar 124 dintre ei fac si turism.
„In conformitate cu cele spuse de Organizatia Internationala a Vinului, Romania este pe locul 13 in ceea ce inseamna producatorii si pe locul 35, din pacate, in ceea ce priveste exportul de produse. Deci, e loc de dezvoltare. Pe de alta parte, conform unor statistici, in Romania sunt 317 producatori de vin. Din pacate, in doar 124 din cazuri sunt crame deschise vizitei de catre turisti. Ministerul ca atare are de mai multa vreme adoptat un sistem de recunoastere voluntara a unor rute cultural-turistice si sunt multe astfel de rute propuse de entitati din teritoriu, de regula administratii publice locale sau asociatii patronale sau de profil. Din aceste multe rute cultural-turistice, sase includ crame, doar sase astfel de rute. (…) Specialistii din minister, sub conducerea Directoratului general, au un plan, pe viitor foarte scurt, de a realiza o ruta nationala a vinului, la care sa lucram si in final sa putem include toate cele 124 de crame care sunt in momentul de fata disponibile pentru a fi vizitate de catre turisti”, a spus Cadariu.
Ministrul Antreprenoriatului si Turismului a aratat ca turismul viticol si industria viei si vinului au potential de dezvoltare rapida intr-un timp foarte scurt, o varianta in acest sens fiind si constituirea organizatiilor de management al destinatiei (OMD), al caror cadru legislativ a fost definitivat anul trecut.
„Cumva fortati si de un jalon din PNRR, in prima jumatate a anului trecut, am finalizat legislatia. La sfarsit de an, am emis si ordinul de ministru si suntem intr-un proces de constituire a OMD-urilor. Ce sunt ele? Sunt asocieri intre autoritatile publice locale si operatorii privati dintr-o destinatie turistica. Care e scopul principal? Sunt de fapt doua principale: dezvoltarea turistica, dar mai ales promovarea acelei destinatii. Ele vor fi pe patru nivele. Vor fi la nivel local, la nivel judetean, nivel regional si, intr-un final, undeva in orizontul anului 2024, ar trebui sa fie constituit si OMD-ul national, cel care va prelua din sarcina statului, din sarcina ministerului aceasta activitate principala de promovare la modul unitar a destinatiilor turistice in Romania. Din pacate, trebuie sa recunoastem ca statul, prin organismul de specialitate, fie ca a fost minister de sine statator, agentie de turism sau, cum este acum, parte componenta din alt minister, nu a reusit sa-si atinga aceasta tinta. Odata ce acest proces de constituire a OMD-urilor este in plina desfasurare, undeva, asa cum spuneam, din orizontul anului 2024 acest lucru se va realiza”, a mai spus ministrul.
Ministrul Cadariu s-a aflat, marti, la Dragasani, pentru a participa la prezentarea unui proiect ce urmareste obtinerea statutului de statiune de interes national pentru zona podgorie Dragasani, respectiv municipiul din sudul judetului Valcea si inca 12 comune din jur.