Tarfin lanseaza o noua solutie de finantare adresata micilor fermieri

Tarfin, liderul regional al finantarilor in agricultura, anunta lansarea unui nou produs financ iar adresat micilor producatori agricoli, noua solutie de creditare, digitalizata, oferind optiunea de plata la recolta.
Potrivit unui comunicat al companiei, acest nou produs se adreseaza micilor producatori agricoli care nu au statut de persoana juridica si lucreaza sub 20 de hectare, activi in segmentul horticulturii sau al culturilor traditionale precum grau, porumb sau floarea soarelui.
“Inca de la intrarea pe piata din Romania ne-am concentrat sa intelegem cat mai bine nevoile fermierilor. Noul produs de finantare lansat vine in sprijinul micilor fermieri si producatori care nu au acces la formele traditionale de finantare, astfel incat acestia sa poata ajunge mai usor la recoltele planificate, fie ca este vorba despre legume sau cereale. Ne propunem sa contribuim la cresterea standardului social din mediul rural, unde agricultura este o activitate economica de baza”, a declarat Adina China Birta, Manager General Tarfin Romania.
Solutia este foarte rapida, fermierii avand de urmat un proces de inscriere simplu si intuitiv, exclusiv online.
Prin intermediul distribuitorului de la care urmeaza sa achizitioneze produsele, acestia incarca in platforma Tarfin copia actului de identitate si a certificatul de producator sau declaratia APIA. Un mare avantaj pentru micii producatori este acela ca ratele pe care le vor achita sunt sezoniere, fiind stabilite in functie de nevoile fermierilor.
Tarfin este o companie fondata in 2017 in Turcia de Mehmet Memecan. Cu sprijinul Quona Capital, Syngenta Group Ventures, Yara Growth Ventures, Collective Spark Fund, Wamda si Elevator Ventures – divizia de finantare a fintech-urilor Raiffeisen International – compania agri-fintech si-a extins operatiunile incepand din 2022 pe piata din Romania, iar in mai putin de un an a ajuns la un portofoliu de peste 150 de companii de distributie de diferite dimensiuni, solutiile sale avand impact asupra a 39.000 de hectare de teren agricol.
Tarfin isi propune sa faciliteze accesul fermierilor la finantare rapida si convenabila, cu ajutorul tehnologiei si a unei retele extinse de distribuitori.