Food

Laptele de consum se ieftineste pentru urmatoarele sase luni

Guvernul, reprezentantii procesatorilor si ai retelei marilor magazine au convenit o reducere a pretului pentru laptele de consum pe o perioada de sase luni, in cadrul unor consultari care au avut loc, marti, la Palatul Victoria, cu participarea prim-ministrului Nicolae Ciuca.

Potrivit unui comunicat al Executivului, premierul si ministrul Agriculturii, Petre Daea, au prezentat masurile identificate la nivel guvernamental pentru sustinerea pietei laptelui.

Astfel, pentru sustinerea fermierilor si a pietei laptelui, vor fi acordate ajutoare financiare in doua etape.

‘Primele plati se vor face incepand cu 15 mai 2023 pentru cererile in valoare de 21,6 milioane de euro, depuse de crescatorii de vaci de lapte pana la data de 23 martie 2023. Ulterior, va fi organizata o a doua sesiune de depunere a cererilor de plata, platile urmand sa se faca, pentru aceste cereri, in al doilea semestru al anului 2023. Guvernul va pune in acord cu realitatile economice valoarea fondurilor alocate, iar ca urmare a unei mai bune asezari a sumelor acordate sectorului zootehnic, fermierii vor beneficia de compensatii in valoare de 22 de milioane de euro, pentru pierderile cauzate de razboiul din Ucraina’, se arata in comunicat.

De asemenea, pentru sustinerea procesatorilor romani din industria alimentara, va fi imbunatatita si adaptata, in termen cat mai scurt, masura potrivit careia procesatorii beneficiaza de o prima de 10% din valoarea productiei prelucrate in Romania, conform unui proiect de act normativ care se afla deja in analiza si dezbaterea Parlamentului.

In cadrul discutiilor, premierul a subliniat ca este importanta optimizarea functionarii intregului lant de productie si distributie, de la fermier pana la raft, punand in centrul preocuparilor consumatorul roman.

‘La nivelul Guvernului si al autoritatilor statului am facut in aceste zile propria analiza si avem solutii pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor si pentru a ajuta piata laptelui, cu traditie in Romania. Este important sa optimizam functionarea intregului lant de productie si distributie, de la fermier pana la raft, punand in centrul preocuparilor consumatorul roman. Grija noastra este ca toti cetatenii romani sa aiba acces la produsele necesare pentru un trai decent. (…) Ma bucur ca am reusit impreuna sa gasim o serie de solutii care sa deblocheze piata laptelui. Stim cu totii insa ca avem nevoie de masuri pe termen lung. La nivelul Guvernului, lucram la un program de dezvoltare a sectorului agricol si industriei alimentare care sa puna in valoare potentialul Romaniei si sa garanteze securitatea alimentara cetatenilor nostri’, a afirmat Ciuca.

Totodata, precizeaza sursa citata, pentru a incuraja valorificarea laptelui si o alimentatie sanatoasa, Guvernul va extinde si dezvolta ‘Programul pentru scoli’ si ‘Masa calda in scoli’ incepand cu viitorul an scolar.

‘Astfel, vor fi pregatite proiecte de acte normative pentru acordarea de produse lactate copiilor in fiecare zi in care frecventeaza cursuri scolare, si nu doar de trei ori pe saptamana ca pana acum, dar si pentru actualizarea pretului pachetelor de care vor beneficia copiii si fluidizarea procedurilor de achizitie. De asemenea, Guvernul pregateste cresterea numarului de scoli in care se acorda o masa calda sau un pachet alimentar elevilor care frecventeaza cursurile’, conform comunicatului.

La intalnirea de la Palatul Victoria au mai participat reprezentanti ai Cancelariei prim-ministrului, Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si Consiliului Concurentei.

Consultarile intre fermieri, procesatori si retelele marilor magazine vor continua la Ministerul Agriculturii.