Retail

Penny a remodelat toate magazinele din Romania

Retailerul Penny a desfasurat, in ultimii trei ani, un amplu proces de remodelare a magazinelor din Romania, in vederea alinierii acestora la conceptul Penny Punct, reprezentand evolutia strategica a companiei in Romania, a anuntat retailerul.

Evolutia strategica a companiei este structurata in sapte piloni cheie: experienta imbunatatita in magazine, expansiune, sortiment sustenabil cu focus pe produse romanesti, oameni, digitalizare, sustenabilitate si comunicare integrata.

“Suntem bucurosi sa anuntam ca am finalizat remodelarea tuturor magazinelor din Romania. In 2020, am inceput procesul amplu de remodelare a magazinelor din Romania, a fost un efort considerabil din partea intregii echipe. In prezent, avem o retea formata din 321 care se adreseaza consumatorului modern cu un stil de viata alert si mereu in miscare. Ne dorim ca fiecare client care trece pragul magazinelor noastre sa aiba parte de o sesiune de cumparaturi cat mai placuta si sa gaseasca cat mai multe produse 3RO. Procesul de remodelare respecta politicile noastre de sustenabilitate, principiile de eficienta energetica si vizeaza inclusiv cresterea confortului pentru angajatii nostri”, a declarat Daniel Gross, CEO Penny Romania.

Conform sursei citate, 251 de magazine Penny au fost remodelate in total in ultimii trei ani, respectiv 81 magazine anul acesta, 94 in 2021 si 76 in 2020. Incepand cu 2020, toate magazinele noi din reteaua Penny au fost deschise direct sub formatul Penny Punct.

De asemenea, compania mentioneaza ca toate magazinele din reteaua Penny vor fi recertificate o data la trei ani. Astfel, compania pune bazele unei politici de monitorizare si imbunatatire a sustenabilitatii magazinelor. Totodata, planurile de intretinere si de investitii in timp vor fi analizate si din punct de vedere a impactului asupra sustenabilitatii magazinelor in relatie cu comunitatile in care sunt integrate, cu mediul inconjurator, construit si natural.

Inca de la finalul anului 2019 magazinele Penny au fost iluminate utilizand tehnologia LED in proportie de 100% (inclusiv pentru zona de carmangerie) si 100% dintre centrele logistice aveau iluminare cu LED. Toate magazinele detin certificarea ISO 50001 pentru Sistemul de Management al Energiei inca din 2017.

De asemenea, Penny a inceput un amplu program de certificare BREEAM (Building Research Establishment’s Environmental Assessment Method) pentru toate magazinele pe care le construieste in prezent.

Penny este conceptul grupului german Rewe si unul dintre cei mai activi retaileri din Romania, cu primul magazin deschis pe piata locala in anul 2005. In prezent, reteaua Penny in Romania este alcatuita din 321 magazine la nivel national si o echipa dedicata formata din peste 5.800 de angajati.