Food

Nestlé lanseaza Padurea de Miere si planteaza 20.000 de puieti de salcam

Nestlé Romania lanseaza Padurea de Miere, reunind toate proiectele si programele de impadurire si biodiversitate din Romania, si planteaza, in parteneriat cu Asociatia Mai Mult Verde, 20.000 de puieti de salcam in Comuna Marsa din judetul Giurgiu.

Realizata sub umbrela pilonului de sustenabilitate “Nestlé for a Waste Free World”, actiunea de impadurire vine in completarea actiunilor de ecologizare din 2019, plantarea de puieti de salcam si de molid din 2020 si 2021. Puietii de salcam vor fi plantati pe 4 hectare, iar acestia vor aduce polenizatori in zona si vor ajuta la prevenirea degradarii solului.

Ambitia companiei in directia dezvoltarii durabile este ca la nivel global sa atinga zero emisii nete pana in 2050, prin tranzitia la energie regenerabila in proportie de 100%, prin dezvoltarea de ambalaje alternative, prin inovarea in retete si, nu in ultimul rand, prin implicarea concreta in activitati care sa duca la cresterea gradului de biodiversitate si reducerea cantitatii de CO2 prin plantari de copaci. Nestlé si-a luat angajamentul sa planteze la nivel global 20 de milioane de copaci pe an.

„Biodiversitatea si sanatatea reprezinta arii prioritare pentru Nestlé si, de aceea, ma bucura enorm lansarea proiectului Padurea de Miere. Prin acesta aducem laolalta toate proiectele noastre de impadurire, campaniile de educare si constientizare in scoli si catre publicul larg, initiativele de mapare si promovare a biodiversitatii din Romania. Credem cu tarie in rolul albinelor in ecosistemul local si ne concentram eforturile pentru ajutarea acestora, sustinerea comunitatilor locale de apicultori, contribuind in acelasi timp la refacerea solurilor si zonelor degradate. In Romania am plantat 55.000 de puieti in perioada 2019-2021 alaturi de Parcul National Cozia, iar anul acesta plantam 20.000 de salcami cu ajutorul Asociatiei Mai Mult Verde”, spune Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé Romania.

La actiunea de la Marsa au participat 200 de persoane, angajati si parteneri Nestlé, precum si voluntari Mai Mult Verde, care au raspuns pozitiv apelului de a planta impreuna pentru o Romanie mai curata si mai verde.

Prin intermediul acestei plantari, Nestlé Romania finalizeaza si Campania „Un viitor mai verde”, derulata la nivel national in perioada 12 mai – 30 iunie, care isi propunea la acea data sa ofere consumatorilor, pe langa produse cu traditie, ocazia de a castiga premii sustenabile, care fac bine societatii, dar mai ales mediului inconjurator. Pentru fiecare inscriere in campania promotionala, Nestlé planteaza acum cate un puiet de salcam in Padurea de Miere.

Nestlé abordeaza problema emisiilor de CO2, in toate comunitatile in care opereaza peste tot in lume, si isi bazeaza strategia de dezvoltare durabila pe mai multe actiuni concrete, cum ar fi: folosirea de ingrediente din surse sustenabile, inovatii in ambalaje, un impact mai mic asupra mediului prin schimbarea flotei auto, trecerea la branduri neutre din punct de vedere al emisiei de carbon, transformarea portofoliului de produse, utilizarea energiei din surse regenerabile in procesul de productie, reducerea cantitatii de dioxid de carbon din atmosfera si, nu in ultimul rand, campanii de awareness.