Investitii

Aquila investeste peste 220.000 euro pentru instalarea de centrale fotovoltaice

Aquila va investi peste 220.000 euro in ridicarea de centrale fotovoltaice cu o capacitate totala de 230 Kw iar emisiile de CO2 aferente energiei electrice utilizate se vor reduce cu peste 113 tone pe an, informeaza compania printr-un comunicat transmis Bursei de la Bucuresti. Centralele fotovoltaice se situeaza in Ploiesti.

“Punem accentul pe sustenabilitate in multiple arii de activitate, iar sustenabilitatea energetica este una dintre prioritatile-cheie. Pentru un plus de eficienta, previzibilitate si control, am ales sa investim accelerat in aria centralelor fotovoltaice. Ne sustinem, astfel, un nivel previzibil de cost, ne putem mentine angajamentele de calitate si performanta si, in acelasi timp, ne reducem amprenta asupra mediului, prin diminuarea consistenta a emisiilor”, a declarat Razvan Bagherea, director Organizare si Resurse Umane, Aquila.

Centrala fotovoltaica, recent extinsa la o capacitate totala de 200Kw, va duce la o reducere cu 60% a cantitatii de energie electrica achizitionata pentru locul respectiv de consum, in timp ce a doua investitie, situata la sediul social al Aquila, va genera, la randul sau, economii de aproximativ 27% din cantitatea de energie electrica achizitionata pentru acest loc de consum, precizeaza sursa citata. In prezent, mai mult de jumatate din energia electrica consumata de Aquila provine din surse regenerabile.

Fondata in 1994 si cu o echipa de aproximativ 3.000 de angajati, Aquila este unul din liderii pietei de distributie de bunuri de larg consum din Romania, operand si in Republica Moldova.

Veniturile grupului au crescut cu 13%, ajungand la 1,9 miliarde de lei, la finalul anului 2021. Aquila a inregistrat un profit net de 71 milioane de lei la 31 decembrie 2021, in crestere cu 30% fata de 2020.