Import/Export

India restricţionează exporturile de făină de grâu

Guvernul Indiei a aprobat măsuri de restricţionare a exporturilor de făină de grâu, pentru a calma preţurile pe piaţa locală, transmite Reuters.

În mai, autorităţile de la New Delhi au interzis exporturile de grâu, pe fondul scăderii producţiei, ca urmare a unor valuri extreme de căldură. În iulie, India a cerut traderilor să-şi asigure o autorizaţie înainte de a exporta făină de grâu.

Interzicerea exporturilor de grâu a majorat cererea pentru făina indiană de grâu, iar exporturile ţării au urcat în ritm anual cu 200% în perioada aprilie-iulie 2022, ceea a dus la majorarea preţurilor interne, a precizat Guvernul.

Săptămâna aceasta, preţul intern al grâului a urcat la nivelul record de 24.500 rupii (306,71 dolari) pe tonă. Este o creştere de aproape 20% după nivelul scăzut înregistrat în urma deciziei Guvernului indian din 14 mai, de interzicere a exporturilor de grâu.

India este al doilea mare producător mondial de grâu.