Agricultura

Daea: Nu trebuie sa existe intrerupere in programul de reabilitare a sistemului de irigatii

Punerea in aplicare a Programului de reabilitare a sistemului de irigatii trebuie sa se faca ceas de ceas si zi de zi, fara intrerupere, a scris duminica, pe Facebook, ministrul Agriculturii, Petre Daea, adaugand ca este important “sa nu mai distrugem si sa pastram ceea ce facem”.

“Dupa cum se cunoaste, in sedinta de Guvern din data de 3 august 2022, a fost aprobat Programul National pentru Infrastructura principala de irigatii. Conform prevederilor Legii 136/2022 trebuie sa ajungem pana in 2027 la 2,6 milioane ha suprafata irigabila, pentru care s-a prevazut suma de 1,5 miliarde euro de la bugetul national. Punerea in aplicare a Programului de reabilitare a sistemului de irigatii trebuie sa se faca ceas de ceas si zi de zi, fara intrerupere. Asa ca, astazi, duminica, 7 august 2022, impreuna cu directorul general al ANIF, Cornel Popa, am fost la amenajarea Crivina – Vanju Mare, in judetul Mehedinti, pentru a vedea stadiul lucrarilor incepute in data de 21 iulie 2022. In urma discutiilor purtate cu constructorul la fata locului, am putut ajunge la concluzia ca termenul de executie de 36 de luni va putea fi comprimat, ceea ce este de dorit si apreciat”, a transmis ministrul Agriculturii pe reteaua de socializare, potrivit Agerpres.

In acest context, Daea a afirmat ca nu poate ignora distrugerile facute de-a lungul anilor, “nesabuinta si lipsa de actiune se pot vedea prin vegetatia forestiera care a ocupat intreaga sectiune a canalului”.

“Vazand statia de pompare de la Tiganasi si canalul de aductiune de 12 kilometri, care au intrat in programul de reabilitare, derulandu-se acum lucrarile de curatire a sectiunii de scurgere, nu poti trece cu vederea peste distrugerile facute de-a lungul anilor. Nesabuinta si lipsa de actiune se pot vedea prin vegetatia forestiera care a ocupat intreaga sectiune a canalului. Canalele au fost avariate, statiile de punere sub presiune devastate, practic a fost scos din functiune intregul sistem. Acum trebuie sa investim, curatand sectiunea de scurgere, impermeabilizand canalele, inlocuind agregatele cu altele cu consum mai mic de energie si sa punem in functiune infrastructura secundara folosind bani europeni. Lucrarile de reabilitare au inceput, timpul de executie este stabilit! Important este sa avem grija si sa pastram ce facem! Sa nu mai distrugem!”, a mai scris ministrul Agriculturii, Petre Daea.