MADR

Daea: Avem suficient grau pentru necesarul din industrie si pentru export

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, sustine ca in acest moment exista pe piata o cantitate de grau suficienta pentru a acoperi necesarul pentru industria de panificatie si cantitatile contractate la export si le solicita reprezentantilor din industria de morarit si panificatie sa prezinte date veridice, care sa ofere stabilitate in piata.

Petre Daea s-a intalnit, marti, la sediul ministerului, cu reprezentantii procesatorilor din industria de morarit-panificatie, cu cei ai comerciantilor si distribuitorilor de pe piata cerealelor, precum si cu membrii conducerii asociatiilor de fermieri, potrivit unei postari pe pagina de Facebook a MADR.

In context, ministrul Agriculturii a solicitat celor prezenti o scurta analiza a situatiei din perspectiva fiecarui sector.

La randul lor, reprezentantii sectorului de morarit si panificatie au solicitat conducerii MADR sustinere pentru imbunatatirea conditiilor de finantare existente.

„Ministrul Agriculturii si-a manifestat deschiderea si sprijinul sau, mentionand ca la nivelul MADR exista o stransa colaborare cu echipele de lucru de la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, conduse de ministrul Marcel Ioan Bolos. Petre Daea a dat asigurari ca in acest moment exista pe piata o cantitate de grau suficienta pentru a acoperi necesarul pentru industria de panificatie, precum si pentru acoperirea cantitatilor contractate la export. De asemenea, a transmis participantilor necesitatea de a prezenta date veridice, care sa ofere stabilitate in piata, si a subliniat ca toate deciziile MADR sunt luate in urma consultarii cu toti actorii implicati: producatori, comercianti si procesatori”, se precizeaza in postarea institutiei.

Totodata, seful de la Agricultura a prezentat masurile intreprinse pentru sprijinirea fermierilor din sectoarele vegetal si zootehnic, in contextul situatiei agrometeorologice dificile cu care se confrunta agricultorii din Romania.

In cadrul intalnirii, Petre Daea a subliniat importanta dialogului constructiv pentru ca impreuna cu toti cei implicati sa fie identificate solutiile cele mai bune, astfel incat industria de morarit-panificatie sa ramana viabila.

Participantii au agreat ideea continuarii acestor intalniri, cu o frecventa saptamanala, mai ales in contextul actual, pentru a avea o monitorizare permanenta a situatiei, in vederea eficientizarii masurilor necesare eliminarii riscurilor ce pot aparea in lantul de aprovizionare a populatiei cu produse agroalimentare.