Inspectorii antifrauda si ANSVSA fac controale la comerciantii de legume-fructe

Directia Generala Antifrauda Fiscala din cadrul ANAF si Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor au declansat o actiune comuna de control al activitatii de comercializare angro a legumelor, fructelor si produselor agroalimentare in 17 centre comerciale si puncte de desfacere dedicate din Bucuresti si judetele Ilfov si Dambovita.
Conform unui comunicat al ANSVSA, 130 inspectori antifrauda fiscala impreuna cu 120 inspectori sanitari veterinari si pentru siguranta alimentelor controleaza modul in care operatorii economici respecta legislatia specifica.
In timpul controalelor se preleveaza probe pentru determinarea prezentei sau a depasirii limitelor admise pentru reziduurile de pesticide. Probele prelevate vor fi analizate in laboratoarele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor din Bucuresti si Constanta.
Principalele aspecte vizate de actiunea de control a inspectorilor ANSVSA sunt cele privind cerintele de trasabilitate si procedurile prin care operatorul poate identifica cu exactitate persoana fizica sau juridica de la care s-a aprovizionat si persoana juridica pentru care a livrat produsele pe care le comercializeaza.
‘Pentru prevenirea si combaterea fraudei fiscale si vamale, inspectorii antifrauda verifica in detaliu toate etapele ciclului de comercializare angro a legumelor, fructelor si produselor agroalimentare, cu precadere in legatura cu legalitatea achizitiilor intracomunitare si importurilor, corectitudinea actelor de provenienta si de insotire a produselor si corespondenta cu realitatea a facturilor de achizitie si de vanzare’, se mentioneaza in comunicat.