Panificatie

La Lorraine investeste 70 milioane de euro in dezvoltarea activitatii

La Lorraine Romania, unul dintre cei mai mari producatori de produse de panificatie si patiserie din tara, are un proiect de investitii complex la fabrica din Campia Turzii, care presupune extinderea capacitatii de productie, de depozitare si a echipei.

De la infiintare si pana in prezent, investitiile companiei au ajuns la 70 de milioane de euro, iar planurile pentru urmatorii doi ani prevad o noua investitie, de 70 de milioane de euro, pentru constructia a trei noi linii de productie. Cu aceasta noua extindere, capacitatea de productie va creste cu aproape 100%, ajungand la 90.000 de tone pe an, produse destinate atat pietei interne, cat si celei externe.

In cei 10 ani de activitate, La Lorraine Romania, parte din La Lorraine Bakery Group Belgia, a devenit unul dintre cei mai mari procesatori de faina din Romania si una dintre cele mai moderne si performante unitati de panificatie din Europa. Folosind ingrediente romanesti in proportie de 95% si fiind dotata cu echipamente de ultima generatie, fabrica din Campia Turzii este un important centru de productie pentru grup, asigurand exportul pentru Europa de Sud-Est si o parte din Europa Centrala.

Din 2011, cand fabrica de la Campia Turzii a inceput productia cu o singura linie, o capacitate de productie anuala de 11.000 de tone si 11 angajati, pana in 2021, s-a ajuns la o capacitate de productie de 56.000 de tone, cu cele patru linii de productie paine si o linie de productie patiserie. In prezent, echipa este formata din 300 de angajati, compania aflandu-se intr-un proces continuu de recrutare.