Agricultura

Ucraina a pierdut un sfert din terenurile sale cultivabile din cauza invaziei ruse

Ucraina a pierdut un sfert din terenurile sale cultivabile din cauza ocupatiei ruse din unele regiuni, in sud si est, a anuntat luni Ministerul Agriculturii, care sustine insa ca acest lucru nu reprezinta “o amenintare pentru securitatea alimentara” a tarii, informeaza AFP.

“In ciuda pierderii a 25% din terenurile cultivabile, structura culturilor insamantate in acest an este mai mult decat suficienta pentru a asigura consumul” populatiei ucrainene, a afirmat ministrul adjunct al Agriculturii, Taras Visotki, intr-o conferinta de presa.

Potrivit acestuia, “consumul s-a redus, de asemenea, din cauza deplasarilor masive (de populatie) si a migratiilor externe”, in afara tarii.

Peste sapte milioane de ucraineni s-au deplasat in interiorul tarii, conform Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM) si a Inaltului Comisariat al ONU pentru Refugiati (UNHCR).

Lor li se adauga alte 7,3 milioane care au fugit in strainatate, dintre care peste jumatate in Polonia. In ciuda pierderii deloc neglijabile de terenuri aflate acum sub controlul rusilor, “structura actuala a suprafetelor cultivate (…) nu reprezinta o amenintare pentru securitatea alimentara a Ucrainei”, a dat asigurari Visotki in fata presei.

“Agricultorii ucraineni au reusit sa pregateasca relativ bine insamantarea inainte de inceputul razboiului”, a adaugat el.

“In februarie, Ucraina a importat deja circa 70% din ingrasamintele necesare, 60% din produsele fitosanitare si circa o treime din cantitatea de carburant necesara” pentru insamantare, a detaliat el.

Ocupatia rusa din mai multe regiuni ucrainene si blocada asupra cerealelor impusa de Flora Rusa de la Marea Neagra i-au fortat totusi pe agricultorii ucraineni “sa modifice ce insamanteaza si cantitatea”, a mai precizat Visotki.

Ucraina dispunea inainte de razboi de peste 30 de milioane de hectare de terenuri cultivabile, conform World Data Center-Ukraine, un ONG international.

Desi consecintele invaziei ruse asupra pietei interne ucrainene par limitate in opinia oficialului ucrainean, imposibilitatea de a exporta cereale in strainatate amplifica temerile privind declansarea unei foamete in lunile care vin, conform ONU.

“In prezent, intre 20 si 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate, iar in toamna numarul ar putea creste la 70-75 de milioane de tone”, a alertat la 6 iunie presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a carui tara era al patrulea exportator mondial de grau si porumb inainte de invazia rusa.