5 to go a setat un nou ritm de expansiune: 16 cafelene deschise lunar

De la inceputul acestui an, ritmul de expansiune 5 to go a fost amplificat si s-a ajuns la o medie de 16 unitati deschise lunar, din ianuarie si pana acum. Astfel, 64 de cafenele noi sunt deschise, iar 17 sunt in proces de amenajare.
Evolutia numarului de unitati plaseaza 5 to go pe primul loc in topul lanturilor de cafenele deschise in Romania, cu o cota de piata de 48,7% la finalul anului 2021, in crestere fata de 2020 cand ajunsese la 44,9, conform studiului Allegra World Coffee Portal pentru 2021, publicat anul acesta.
Evolutia se reflecta si la nivelul consumului, ce a dus la o crestere cu 34% a cifrei de afaceri, comparativ cu acelasi numar de unitati in aceeasi perioada a anului trecut. Cresterea este o consecinta a diversificarii portofoliului, prin introducerea de noi game mai sanatoase, produse bio, vegane, fara zahar sau fara gluten.
„Ne-am setat obiective indraznete pentru 2022, iar inceputul de an a venit cu semnale pozitive, care ne fac sa credem cu si mai mare intensitate ca vom incheia acest an cel putin cu obiectiv indeplinit 100% – 200 de unitati deschise pe plan local. O mare realizare a acestui an este si conturarea modelului de business la nivel international. Am definit acest model, lansat deja cu succes pe 3 piete internationale – Franta, Belgia si Marea Britanie -, curand urmand a fi lansat si in Ungaria”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
In luna iunie, un nou oras apare pe harta 5 to go: Budapesta. Printr-o colaborare cu un antreprenor local, brandul va fi disponibil in prima cafenea deschisa in Ungaria, in Budapesta, dar si pentru oportunitati de franciza pentru mai multe cafenele. In acest moment, planul de dezvoltare este de a deschide prin master-francizatul local cinci cafenele pana la finalul anului.
5 to go este un lant de cafenele romanesc, infiintat de Radu Savopol si Lucian Badila, in anul 2015. La finalul anului 2021, reteaua a ajuns la aproape 300 de unitati deschise la nivel national. In 2022, compania vrea sa deschida 200 de locatii noi si sa ajunga la un total de 1.000 de cafenele in Romania, in urmatorii 5 ani.