Sphera Franchise Group a avut vanzari mai mari cu 31,8%, in primul trimestru

Sphera Franchise Group a inregistrat in primul trimestru vanzari in restaurante de 278,6 milioane lei, cu 31,8% mai mari fata de acelasi interval al anului trecut.
In ceea ce priveste veniturile totale pe piata romaneasca, acestea au inregistrat o crestere cu 28% in primul trimestru fata de aceeasi perioada din 2021 si o crestere cu 4,5% comparativ cu trimestrul patru din 2021.
Conform sursei citate, vanzarile din Romania au contribuit la veniturile totale cu 241,6 milioane lei, avand o crestere de 28% in primul trimestru al acestui an fata de aceeasi perioada a anului anterior, Italia cu 33,5 milioane lei, in crestere cu 70%, iar Republica Moldova a contribuit cu 3,4 milioane lei, inregistrand o crestere de 23% fata de primul trimestru din 2021.
Ca performanta a brandurilor, vanzarile KFC au crescut cu 29% in primul trimestru al acestui an fata de aceeasi perioada a anului anterior, obtinand venituri de 236,2 milioane lei.
Pizza Hut a crescut cu 55% fata de perioada similara a anului precedent, contribuind cu 28,4 milioane lei la vanzarile totale.
Totodata, vanzarile Taco Bell au crescut cu 48% fata de anul trecut, inregistrand venituri de 14,1 milioane lei, in martie 2022 avand cele mai mari vanzari din istoria sa.
‘T1 2022 a fost al doilea cel mai bun trimestru pentru Grup, din istoria noastra, in ceea ce priveste vanzarile din restaurante, pe piata din Romania, in conditiile in care veniturile au crescut cu 28% fata de acelasi trimestru al anului precedent si cu 4,5% fata de T4 2021. Continuam sa investim in dezvoltarea business-ului nostru – intre 31 martie 2021 si 31 martie 2022 am deschis 15 restaurante noi, dintre care, 14 in Romania si un restaurant nou in Italia. In ciuda contextului provocator, observam o performanta imbunatatita a vanzarilor pentru toate brandurile noastre emblematice. De-a lungul anilor, am dovedit ca business-ul nostru a fost rezistent chiar si la cele mai neprevazute socuri si suntem increzatori ca, indiferent de faptul ca anul 2022 a adus deja o serie de provocari, in special pe partea de costuri si de lant de aprovizionare, vom fi capabili sa oferim o performanta solida actionarilor nostri si in acest an’, a declarat Calin Ionescu, director general Sphera.
Valoarea totala a vanzarilor prin serviciul de livrare s-a ridicat la 78,5 milioane lei, iar 12% din totalul comenzilor au fost livrate folosind serviciile proprii de livrare ale Grupului.
‘In ultimii doi ani, in contextul pandemiei, principala noastra preocupare a fost sa avem o pozitie solida a vanzarilor. Anul 2022 a venit cu un set diferit de provocari, deoarece, din cauza razboiului persistent din Ucraina si a mediului inflationist general, presiunea pe partea de costuri a crescut extrem de rapid, intr-un ritm pe care nu l-am mai vazut vreodata. Astfel, T1 2022, a fost cu adevarat o provocare, deoarece a inclus inca, in cea mai mare parte, restrictii legate de pandemie, dublate de cresteri in toate categoriile de costuri, in special in ceea ce priveste cheltuielile cu salariile, alimentele, cu carnea de pui, si cu energia. Cu toate acestea, in acest mediu dificil, suntem multumiti de performanta Grupului. Cererea pentru marcile noastre emblematice continua sa creasca de la trimestru la trimestru, pe masura ce ne extindem prezenta in Romania si Italia si vom continua sa urmarim optimizarea costurilor in lunile urmatoare pentru a imbunatati performanta de baza’, a afirmat Valentin Budes, director financiar Sphera.
In primul trimestru al acestui an, cheltuielile au crescut mai rapid decat vanzarile, inregistrand o majorare de 39% fata de primul trimestru din 2021, determinata in primul rand de presiunea exercitata de costurile cu materia prima, care au urcat cu 40,7%, ajungand la 97,8 milioane lei (crestere de 28,3 milioane lei).
‘Cresterea a fost determinata de o majorare semnificativa a costurilor carnii de pui, a tarifelor la energie, precum si din cauza mediului inflationist general. O parte dintre aceste costuri s-au reflectat in cresterea preturilor produselor in martie 2022, insa aceasta a fost totusi mai mica decat cresterea totala a costurilor inregistrata in T1 2022’, se mentioneaza in comunicat.
De-a lungul timpului, Grupul a majorat preturile pe etape, prin urmare, avand in vedere contextul de piata, este de asteptat sa fie implementate si alte cresteri de preturi.
In contextul unei piete a fortei de munca limitate si tot mai solicitante, pe parcursul anului 2021, Grupul s-a concentrat pe motivarea si securizarea bazei sale de angajati prin implementarea unor cresteri salariale in medie cu 22% si aprobarea unei scheme noi de bonusuri si beneficii, precum cresterea valorii tichetelor de masa.
La sfarsitul primului trimestru al anului 2022, Grupul avea in total 4.784 de angajati pe toate cele trei piete in care activeaza.
In acest context dificil, Sphera Franchise Group a incheiat primul trimestru al acestui an cu EBITDA de 3,8 milioane lei, in scadere cu 70,5% fata de T1 2021, in conformitate cu asteptarile conducerii de la inceputul anului.
Pentru intregul an 2022, Grupul are in plan deschiderea a 18 restaurante (9 unitati KFC in Romania, 2 unitati KFC in Italia, 4 locatii Pizza Hut, atat restaurante Fast Casual Delivery, cat si Express, si 3 unitati Taco Bell in Romania).