Eveniment

Cutite unicat la CARNEXPO Grill 2022, prezentate de Boby Custom Knives

Artizanul de cutite Boby Custom Knives prezinta la CARNEXPO Grill piese unicat, cutite create special pentru a taia carne.

“Cu mandrie pot spune ca piese realizate de mine poposesc in mainile multor pasionati de aventura, pescuit si gatit, de la chefi de top ai Romaniei pana la campioni ai pescuitului competitional, vanatori sau colectionari. Printre acestia se afla fosti concurenti si chiar castigatori ai emisiunii Chefi la cutite (chef George Belei, chef Paul Siserman, chef Iulian Olaru, chef Manole George, Catalin Rizea); somelieri (Sergiu Nedelea, Catalin Baluta, Bogdan Dumitrescu)”, precizeaza Boby Stanilescu.

CARNEXPO Grill este un concept unic in Romania ce aduce la un loc cei mai multi profesionisti din sectorul industriei alimentare, HoReCa si retail, cu scopul de a dezvolta afaceri si de a descoperi produse si tendinte noi de piata. Ca in fiecare an, vor participa si delegatii de experti din strainatate precum Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Belgia si Germania, Italia, Spania, Franta.

Pe toata durata evenimentului de la Olimp se vor organiza competitii si demonstratii culinare cu cei mai importanti Chefi bucatari din Romania, cu scopul de a promova si moderniza gastronomia romaneasca. Peste 3.000 de experti sunt asteptati sa participe la a treia editie CARNEXPO Grill, producatori de alimente si bauturi, distribuitori, retaileri, echipele nationale de bucatari ale Romaniei, maestri patiseri si brutari si multi alti specialisti recunoscuti la nivel international.