Nestlé raporteaza o crestere organica de 7,6% in trimestru I din 2022

Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare si bauturi din lume, anunta rezultatele financiare inregistrate la nivel de grup pentru trimestrul 1 al anului 2022. Cresterea organica a ajuns la 7,6%, cu o crestere interna reala (RIG) de 2,4% si pricing de 5,2%.
Cresterea a fost generalizata in majoritatea zonelor geografice si a categoriilor, cu o dinamica continua a vanzarilor cu amanuntul si o redresare suplimentara a canalelor out-of-home. Vanzarile totale raportate au crescut cu 5,4%, la 22,2 miliarde CHF (3M-2021: 21,1 miliarde CHF). De asemenea, in aprilie, Nestlé Health Science a finalizat achizitia pachetului majoritar de la Orgain, lider in nutritia pe baza de plante.
Mark Schneider, Nestlé CEO, a comentat:” In aceste prime luni ale anului, razboiul din Ucraina a provocat suferinte umane de nedescris. Ramanem concentrati pe sprijinirea colegilor nostri de acolo si pe acordarea de ajutor umanitar, in timp ce suntem alaturi de comunitatea internationala in apelul la pace. Pe fondul acestui mediu provocator, am livrat o crestere puternica a vanzarilor organice cu RIG puternic. Am crescut treptat preturile intr-un mod responsabil si am vazut o cerere sustinuta din partea consumatorilor. Inflatia costurilor continua sa creasca puternic, ceea ce va necesita noi masuri de stabilizare a preturilor si de atenuare pe parcursul anului. Echipa Nestlé a abordat aceste probleme si a avansat cu agilitate si determinare obiectivele noastre de strategie si sustenabilitate pe termen lung. Confirmam obiectivele noastre pentru acest an”.
Cresterea organica a ajuns la 6,9%, cu RIG solid de 2,8% si pricing de 4,1%, cu o accelerare in majoritatea zonelor geografice si a categoriilor. Schimbul valutar a avut un impact negativ asupra vanzarilor cu 5,4%. Vanzarile raportate in Zona Europa au crescut cu 2,2%, la 4,6 miliarde CHF.
Zona Europa a raportat o crestere organica ridicata de o singura cifra, sustinuta de politica de pret, de un impuls sustinut al comertului electronic si de o redresare suplimentara a canalelor out-of-home. Zona a continuat sa inregistreze cresteri ale cotei de piata, in special in ceea ce priveste hrana pentru animale de companie, cafeaua si alimentele pe baza de plante.
Pe categorii de produse, principalul motor de crestere a fost Nestlé Professional, vanzarile depasind nivelurile din 2019. Vanzarile categoriei Purina PetCare au crescut intr-un ritm de doua cifre, determinat de marcile premium Purina ONE, Purina Pro Plan si Gourmet, precum si de produsele veterinare. Vanzarile la categoria nutritia sugarilor au crescut intr-un ritm de doua cifre, ajutat de cresterea cotei de piata. Categoria Confectionary a raportat o crestere medie de o singura cifra, cu o recuperare puternica pentru KitKat si produsele sezoniere. Cresterea in segmentul de cafea a fost aproape plata, dupa o crestere puternica de doua cifre in primul trimestru al anului 2021. Produsele Starbucks au rezonat puternic cu consumatorii. Culinary a inregistrat o scadere a vanzarilor, dupa o baza mare de comparatie in 2021. Gama GARDEN GOURMET, produse pe baza de plante, a continuat sa vada impuls puternic.
“Nestlé Romania a terminat primul trimestru cu o crestere de 12,9%, crestere sustinuta de o evolutie puternica pe toate categoriile. Aceasta crestere se datoreaza alegerilor sustenabile si cu un profil nutritional echilibrat facute in portofoliul companiei. In primele trei luni ale anului am facut lansari in toate categoriile de produse Nestlé, fiind aduse pe piata produse inovatoare sub branduri intrate in premiera in Romania – precum NESVITA® (gustari de ovaz pentru micul dejun) si NANCARE® (suplimente pediatrice) sau fiind extinse gamele deja existente pe piata”, spune Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé Romania.
Astfel, portofoliul Nestlé a crescut in aceasta primavara cu noi produse potrivite pentru toate varstele si gusturile: MAGGI Ideea Zilei Pui cu ciuperci si MAGGI Sos pentru Hamburger, Fitness Dark Chocolate, NESCAFÉ® Cappuccino Mocha si NESCAFÉ® Frappe Vanilla, NESCAFÉ® Dolce Gusto Buondi si Essenza di Moka, Starbucks By Nespresso® Breakfast Blend si The Premium Signature Chocolate, JOE Dreams Cocos, After Eight Strawberry, Les recettes de L’atelier Ciocolata neagra cu afine, migdale si alune si Ciocolata cu lapte, caramel, migdale si alune, KitKat Pops, Smarties punga si sezonale de Paste sub brandurile Smarties si KitKat, iar in segmentul de hrana pentru animale de companie, gama Felix a fost relansata.
Acordarea de ajutor umanitar populatiei din Ucraina
De la inceputul razboiului, Nestlé s-a concentrat pe sprijinirea angajatilor sai, a familiilor lor si a poporului ucrainean. Compania a mobilizat echipe din intreaga regiune pentru a obtine alimente si provizii esentiale pentru populatia locala. Lucrand in parteneriat cu organizatiile caritabile ucrainene, Nestlé a organizat, de asemenea, sprijin umanitar direct in zona de razboi.
Nestlé este una dintre putinele companii care continua sa pastreze rafturile aprovizionate pentru populatia din Ucraina. Compania a reusit sa mentina in mare masura operatiunile in vestul tarii, in timp ce operatiunile fabricii sale din Harkov au fost oprite din cauza bombardamentelor grele. Angajatii Nestlé s-au oferit voluntar pentru a transforma Centrul de Distributie Harkov al companiei intr-un centru de donatii pentru a oferi hrana comunitatii locale. Pana in prezent, Nestlé a donat peste 40 de milioane de portii de produse alimentare, bauturi si nutritie in intreaga tara.
Nestlé a fost si continua sa fie in contact strans cu cei 5.800 de angajati ai sai din Ucraina. Printre alte masuri, compania le ofera plati salariale in avans, plati punctuale pentru a sprijini relocarea, mentinerea nivelului salarial pentru viitorul apropiat si oferte de munca in alte companii operate de Nestlé.
In plus, Nestlé a infiintat centre de sprijin in tarile vecine, cum ar fi Polonia, pentru a primi angajatii si familiile lor care au fugit din Ucraina. De exemplu, o parte din fabrica companiei din Rzeszow, Polonia a fost transformata in locuinte pentru cei care fug, iar locuintele temporare au fost amenajate in alte parti ale Europei Centrale si de Est.
Angajatii Nestlé din intreaga lume dau viata traditiei indelungate a companiei de sprijin umanitar. Acestia sprijina eforturile de ajutor umanitar prin donatii catre Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie (IFRC), compania dubland toate contributiile. Compania a sprijinit, de asemenea, campania de #StandUpForUkraine a cetatenilor din intreaga lume, promitand sprijin monetar pentru Global Giving, care va oferi ajutor critic refugiatilor care au fugit din Ucraina. In total, Nestlé a asigurat peste 15 milioane CHF in contributii monetare si de produse pentru populatia Ucrainei in acest an.
„In Romania, ne-am mobilizat local si am ajutat colegii si refugiatii din Ucraina cu 69 de tone de produse in valoare totala de peste jumatate de milion de franci elvetieni, aceste produse fiind donate prin intermediul partenerilor nostri de la Banca pentru Alimente, carora le multumim pentru eforturi si pentru parteneriatul din ultimii 5 ani!“, spune Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé Romania.
Perspectivele pentru intregul an 2022
Ne asteptam la o crestere organica a vanzarilor in jurul valorii de 5% si la o marja a profitului operational intre 17,0% si 17,5%. Castigurile per actiune in moneda constanta si eficienta capitalului vor creste.