Cuba se chinuie sa isi salveze industria zaharului, odata motorul economiei insulei

Sunetul sirenei anunta in sfarsit reluarea lucrului la fabrica de zahar Antonio Sanchez din provincia Antonio Sanchez din centrul Cubei, dupa mai multe ore de pauza provocata de lipsa de trestie de zahar in aceasta insula care odata era cel mai mare producator mondial de zahar, transmite AFP.

Insa zilele de aur ale zaharului cubanez sunt in trecut, potrivit cifrelor oficiale recolta din 2020-021 a fost cea mai proasta din ultimii 130 de ani, cu doar 800.000 de tone de zahar produse.

O lipsa grava de combine de recoltat si camioane pentru a livra trestia la fabrici a limitat productia chiar daca guvernul de la Havana se chinuie sa relanseze o industrie care odata era una infloritoare.

“De dimineata si pana seara ne confruntam cu un munte de probleme. Este un razboi fara sfarsit”, spune Lazaro Manuel Torres, directorul fabricii de zahar Antonio Sanchez. Pana in 1989, Cuba era cel mai mare exportator mondial de zahar, principalul sau client fiind SUA, pana in 1960, apoi URSS care cumpara zaharul cubanez la tarif preferential. Insa caderea marelui frate sovietic a precipitat declinul zaharului cubanez, care s-a accelerat odata cu caderea preturilor si lipsa de investitii, astfel ca numarul de fabrici de zahar a scazut de la 156 pana la 56.

Ironia sortii, in ultimii ani Cuba a fost nevoita sa importe zahar, in special din Franta. In 1970, El Lider Maximo, Fidel Castro mobiliza intreaga insula pentru a atinge la un obiectiv ambitios de 10 milioane de tone de zahar produse intr-un an, un obiectiv care nu a fost niciodata atins.

In luna decembrie a anului trecut, fratele sau Raul a facut un apel pentru “salvarea” unei industrii aflata in pragul agoniei. “Salvarea industriei inseamna oprirea tendintei de scadere a productiei, care este in declin incepand din 2017. Daca situatia continua industria va disparea”, avertizeaza Noel Casanas, director adjunct la producatorul de stat de zahar AZCUBA.

Pentru a relansa sectorul zaharului, guvernul de la Havana adoptat 93 de masuri precum dublarea pretului la producatori, a autorizat angajarea si concedierea libera a muncitorilor si a acordat o mai mare autonomie de decizie pentru fabricile de zahar, intr-o tara in care totul este condus de stat.

“Nu cred ca aceste masuri pot realns o industrie care este deja practic un cadavru”, comenteaza cu pesimism economistul Emilio Morales, presedintele firmei de consultanta Havana Consulting Group.

Noel Casanas recunoaste ca sectorul se confrunta cu “limitari de orice tip”, de la lipsa de finantari externe, ca urmare a embargoului american, dar si a productiei scazute de trestie de zahar.

De la debutul campaniei de recoltare a trestiei de zahar, in luna decembrie, fabrica Antonio Sanchez nu a reusit sa treaca de 65% din capacitatea de productie, care pentru acest sezon a fost stabilita la 20.000 de tone. Problema nu a fost lipsa de combustibili sau de materie prima cu lipsa de combina si de camioane care sa livreze trestia pna la fabrica de procesare. Pur si simplu nu sunt suficiente piese de schimb, sau anvelope, pentru fiecare vehicul din Cuba iar producatorii precum Lazaro Manuel Torres nu pot sa cumpere componentele limitate care sunt disponibile.

“Daca nu ai combine pentru recoltat si nici camioane nu poti sa functionezi la 100% din capacitate”, subliniaza Lazaro Manuel Torres. In opinia lui Noel Casanas ceea ce este nevoie sunt investitiile straine pentru a extinde industria zaharului pe segmente derivate care sunt foarte profitabile precum bioetanolul. “Zaharul nu mai locomotiva economiei cubaneze si nici nu va mai fi” spune Noel Casanas, dar “ramane un sector strategic care trebuie dezvoltat”, adauga Casanas.