Retail

Carrefour a lansat Express Box, un proiect impotriva risipei alimentare

Express Box contine fie o selectie de fructe, fie de legume coapte si este disponibila la vanzare accelerata, pentru un pret fix, redus cu pana la 50% fata de valoarea initiala a produselor din oferta.

Produsul a fost introdus in doua hipermarketuri din Bucuresti, Carrefour Veranda si Carrefour Unirii, intr-un proiect pilot ce se desfasoara pe durata a trei luni.

Initiativa aduce in oferta doua tipuri de cutii: Express Box legume, disponibila la pretul de 2,99 lei si Express Box fructe, la 4,99 lei. Continutul fiecarei cutii are o gama diversa de legume sau fructe care se afla in punctul lor optim de maturitate si sunt recomandate pentru consum imediat, clientii bucurandu-se astfel de savoare si de aceleasi valori nutritionale precum fructele sau legumele la vanzare standard.

„Cutiile Express Box exprima viziunea Carrefour Romania privind combaterea risipei alimentare si promovarea unei alimentatii sanatoase sub strategia Act for Food, incurajand consumul de fructe si legume. Este vorba de produse sanatoase, care poate si-au pierdut din atractivitatea vizuala, dar care ofera aceleasi caracteristici de gust si calitate, precum si toate beneficiile recunoscute ale acestor alimente. Astfel, le oferim clientilor nostri exemple de bune practici de consum, indemnand la depasirea barierelor psihologice care ne impiedica sa alegem fructe sau legume care nu arata fresh. Clientii nostri pot cumpara aceste produse la pret redus, stiind ca impreuna contribuim la reducerea risipei alimentare”, a declarat Alina Gamauf, HR, Corporate Affairs, CSR Director and Executive Committee Board Member, Carrefour Romania.

Mixul de legume, respectiv fructe se face in fiecare dimineata in cele doua magazine, in functie de produsele disponibile, care se afla in punctul lor optim de maturitate. Prin urmare, componenta fiecarei cutii poate fi diferita, iar greutatea ajunge la aproximativ 2 kilograme/cutie. Clientii pot afla informatii actualizate zilnic despre continutul cutiilor si provenienta produselor, la raftul special dedicat cutiilor Express Box.

„Abordarea noastra de business este intotdeauna centrata pe client. Iar asta ne conduce catre angajamentul nostru de a crea o experienta de cumparaturi optima, dar si de a ghida consumatorul catre practici sanatoase. Cu alte cuvinte, suntem alaturi de el intr-un consumer journey care nu se rezuma la timpul petrecut in magazine sau pe canalele noastre online, ci la o calatorie intr-un sens mai larg, catre consolidarea unui profil de consumator responsabil care are acces la solutii simple si economice. Primele raspunsuri ale consumatorilor sunt pozitive, sustinute prin epuizarea stocurilor Express Box la scurt timp dupa expunerea la raft. Ne bucuram sa vedem un interes atat de ridicat si acest lucru ne incurajeaza sa ne gandim la o extindere mai accelerata a programului, care a debutat in prezent doar intr-un format pilot”, a spus Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer Carrefour Romania.

Cutia Express Box este confectionata din carton reciclabil, iar produsele din componenta nu sunt ambalate individual. Proiectul a debutat pe data de 15 martie, iar in primele 3 zile de la lansare au fost vandute peste 250 de cutii Express Box in cele doua magazine Carrefour Veranda si Carrefour Unirii.