Agricultura

Patria Bank lanseaza un nou produs destinat agricultorilor

Patria Bank lanseaza un nou produs care ofera pana la 160% finantare din valoarea subventiei acordata de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), finantarea fiind extinsa pe o perioada de pana la 28 luni.

“In fiecare an, deschidem printre primii ‘sezonul APIA’, acceptand adeverinte din primele zile de cand agentia de plati incepe sa le elibereze. Si in 2022 am inceput sa finantam beneficiarii de adeverinte APIA inca de la jumatatea lunii martie, la acest moment avand deja cateva sute de solicitari”, a spus Cezar Adrian Paladie, Manager Regional Agro, Patria Bank.

Clasicul credit Patria APIA ofera finantare de pana la 90% din valoarea adeverintei, pana la momentul incasarii subventiei APIA, fiind destinat finantarii capitalului de lucru pentru desfasurarea activitatilor curente de catre beneficiarii schemelor de sprijin implementate de APIA (SAPS), a schemei de ajutor de stat reglementata de HG nr. 1179/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor – ameliorare rase si de catre beneficiarii Masurii 14 – Bunastarea animalelor (pasari si porcine).

Incepand de anul acesta, Patria Bank lanseaza Patria APIA SAPS Plus, un nou produs care se adreseaza tuturor antreprenorilor care exploateaza suprafete agricole mai mari de 50 ha, beneficiari ai subventiei SAPS, in baza conventiei privind finantarea capitalului de lucru pentru desfasurarea activitatilor curente de catre beneficiarii schemelor de sprijin implementate de APIA. Valoarea creditului APIA SAPS Plus poate fi de pana la 160% din sumele cuvenite din subventia APIA SAPS, finantarea acordandu-se pe o perioada de pana la 28 de luni.

“Pentru noi este important ca reusim sa fim alaturi de fermieri in momentele cheie ale ciclului de productie, oferindu-le sprijin si finantare atunci cand au cu adevarat nevoie. Mai ales ca lucrarile agricole nu pot astepta, ele au mersul lor, dictat de natura si de ciclicitatea specifica. Cu noul produs, finantarea cu sume chiar si de 160% din adeverinta APIA SAPS, oferim rapid capitalul necesar producatorilor agricoli pentru intensificarea lucrarilor de primavara, setand astfel premisele pentru o buna recolta anul acesta. Investitiile in cresterea productivitatii si a capacitatii de productie sunt cu atat mai necesare anul acesta, cu cat cererea de produse agricole este in crestere foarte mare, pe fondul contextului regional”, a mai spus Cezar Adrian Paladie, Manager Regional Agro, Patria Bank.

In ultimii 3 ani (2019 – 2021), volumul finantarii prin credite APIA in Patria Bank s-a ridicat la peste 230 de milioane de lei, 60% din volume mergand catre beneficiari organizati sub forma de SRL, cu suprafete mai mari, in timp ce din punct de vedere numeric, beneficiarii din grupul de producatori agricoli, PFA si intreprinderi individuale au fost mai numerosi (60% din total beneficiari). Totodata, cei mai multi fermieri care au contractat un credit APIA de la Patria Bank, respectiv 80% dintre ei, au o cifra de afaceri de pana in 500.000 de euro/an. In ceea ce priveste numarul angajatilor, peste 90% dintre producatorii agricoli beneficiari au sub 5 angajati.

Pe langa sprijinul financiar acordat prin echipa dedicata specializata, Patria Bank fiind printre putinii finantatori din sectorul bancar cu o divizie dedicata agriculturii, banca se implica activ si in activitati conexe de suport al dezvoltarii agriculturii locale. De exemplu, pentru sustinerea si dezvoltarea canalelor de distributie si de vanzare pentru producatorii agricoli, cei mici si foarte mici, Patria Bank sustine www.malltaranesc.ro – platforma creata de Asociatia Crestem Romania Impreuna – un instrument digital de promovare si vanzare de produse artizanale si produse agricole ale producatorilor locali.

Totodata, Patria Bank este unul dintre cei mai activi parteneri ai FGCR – Fondului de Garantare a Creditului Rural – oferind credite cu garantie acoperite de FGCR pentru realizarea productiei agricole si piscicole de catre fermierii si procesatorii de produse agricole, a investitiilor in agricultura, acvacultura precum si implementarea proiectelor cofinantate din Programul National de Dezvoltare Rurala si Programul Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime.

Patria Bank este o banca romaneasca listata la Bursa de Valori Bucuresti.

Grupul Patria Bank are ca actionar majoritar Fondul de Investitii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai carui principali investitori sunt BERD (Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investitii, parte a Grupului Bancii Europene pentru Investitii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) si BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Marii Negre).