Agricultura

Sindalimenta cere anularea impozitului pe venit pentru angajatii din industria alimentara si agricultura

Federatia Sindicatelor din Industria Alimentara (FSIA) – Sindalimenta sustine adoptarea in regim de urgenta la Camera Deputatilor a proiectului de lege prin care impozitul pe venit sa fie anulat pentru angajatii din industria alimentara si agricultura, dupa modelul care si-a aratat fiabilitatea in constructii si IT.

Aceasta masura este sustinuta si de reprezentantii patronatelor din acest sector si Asociatia Fermierilor din Romania.

Totodata, reprezentantii Sindalimenta si ai Asociatiei Fermierilor din Romania avertizeaza reprezentantii partidelor politice si ai Parlamentului Romaniei ca ‘in situatia nesolutionarii problemelor mentionate si in cazul in care vor continua sa intoarca spatele doleantelor a sute de mii de angajati din aceste sectoare de activitate, se va recurge la actiuni de protest de mare amploare care pot culmina cu o greva generala in cele doua domenii: industria alimentara si agricultura’.

Sindalimenta si Asociatia Fermierilor din Romania atrag atentia asupra faptului ca in timp ce sectorul industriei alimentare se confrunta cu grave probleme generate de cresterea exploziva a preturilor la energia electrica si gaze naturale, ‘unii reprezentanti ai Partidului National Liberal (PNL) blocheaza in Camera Deputatilor un proiect de lege care ar permite sectorului industriei alimentare si agriculturii sa rezolve problema deficitului de forta de munca’.

‘Refuzul de a promova acest proiect de lege vine de la varful PNL, presedintele Florin Citu demonstrand, inca odata, ca nu este interesat sa salveze economia nationala si sa imbunatateasca nivelul de trai al romanilor. Este vorba despre blocarea la Camera Deputatilor a proiectului de lege pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene (PLx. 35/2022)’, se mai precizeaza in comunicat.

Potrivit sursei citate, proiectul care a fost initiat de actualul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, document sustinut de patronatele, sindicatele din industria alimentara si Asociatia Fermierilor din Romania, prevede scutirea de la plata impozitului pe venit pentru angajatii din aceste sectoare de activitate, ceea ce ar conduce astfel la cresterea salariului minim, stopand migratia fortei de munca in alte tari membre UE si revigorand activitatea societatilor cu personal calificat.

‘Aceasta eliminare a impozitului pe venit ar urma sa se aplice pana la 31 decembrie 2028. Proiectul a trecut deja de votul Senatului, in ciuda avizului negativ emis de Consiliul Economic si Social (CES), cu toate ca aceasta institutie are in structura sa o puternica reprezentare sindicala, demonstrand inca o data lipsa totala de solidaritate a miscarii sindicale, scindata in timp de interesele politice. Presedintele PNL, Florin Citu, refuza sa accepte adoptarea acestui proiect de lege care ar fi o gura de oxigen pentru sute de mii de angajati platiti cu salariul minim pe economie. El vrea sa impuna coalitiei de guvernamant propria masura si anume reducerea CAS-ului de la 25% la 20%, justificand o crestere a salariilor’, se mai spune in document.

Conform sursei citate, reducerea CAS-ului propusa de presedintele PNL ‘este o masura inacceptabila, ea insemnand atat crearea unui dezechilibru pentru sistemul de asigurari sociale, cat si contributii mai mici la sistemul de pensii, in final pensii mai mici pentru angajati’.

‘Vorbind despre industria alimentara si agricultura, ii reamintim presedintelui PNL, Florin Citu, ca aici sunt printre cele mai mici salarii din Romania, profiturile sectoarelor fiind foarte mici. Eliminarea impozitului pe venit si adoptarea unei asemenea masuri ar fi un ajutor real pentru fidelizarea personalului in doua sectoare care se confrunta cu o mare lipsa de personal calificat, in paralel cu un mare rulaj de angajati si o migratie uriasa a fortei de munca. Masura ar putea determina totodata reintoarcerea muncitorilor romani plecati la munca in strainatate’, sustin reprezentantii federatiei.