Agricultura

APIA elibereaza adeverinte pentru beneficiarii Campaniei 2022

Beneficiarii Campaniei 2022 vor putea intra in posesia adeverintelor solicitate incepand de miercuri, a anuntat Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA).

Adeverintele sunt eliberate in baza conventiilor incheiate de APIA cu institutii bancare si nebancare si fondurile de garantare in domeniul agricol pentru beneficiarii schemelor de plati directe (schema de plata unica pe suprafata – SAPS, plata redistributiva, plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu) si pentru beneficiarii masurilor de mediu si clima (Masura 10 – agromediu si clima, Masura 11 – agricultura ecologica, Masura 13 – plati pentru zone care se confrunta cu constrangeri naturale).

Potrivit sursei citate, la solicitarea scrisa a fermierului, APIA elibereaza o adeverinta prin care confirma ca acesta a depus Cererea unica de plata pentru anul 2022 solicitand sprijin pentru schema de plata unica pe suprafata, plata redistributiva, plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu si/sau pentru masurile de mediu si clima – M10, M11, M13.

De asemenea, prin adeverinta se confirma, la data emiterii acesteia, suprafata determinata la plata pentru schemele de plata care fac obiectul conventiei, ca s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, fie datele au fost preluate din informatiile existente in cererea inchisa in aplicatia IPA online si inregistrata in IACS, dupa caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plata care fac obiectul conventiei si ca beneficiarul, la data emiterii Adeverintei, nu face obiectul excluderilor de la plata pentru aceste scheme de plata, indeplinind conditiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, in conformitate cu legislatia in vigoare.

Valoarea creditului poate fi de pana la 90% din valoarea sumei calculate, conform adeverintei eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) si Fondul National de Garantare a Creditului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garanteaza creditele acordate de banci fermierilor.

APIA mentioneaza ca dobanda aferenta acordarii creditelor va fi de RON – ROBOR la sase luni plus maximum 2%.

In ceea ce priveste comisioanele practicate de institutiile finantatoare, Agentia atrage atentia fermierilor care doresc sa acceseze credite pentru finantarea capitalului de lucru in vederea desfasurarii activitatilor curente sa analizeze cu atentie sporita solutiile de finantare propuse de institutiile financiar-bancare si nebancare in ceea ce priveste costul acestora, astfel incat sa aleaga modalitatile de finantare care raspund cel mai bine necesitatilor proprii.

Toate conventiile incheiate intre APIA, institutiile bancare si nebancare si FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul institutiei, la sectiunea Conventii, Acorduri, Protocoale.