Food

Ministrul Agriculturii: Romania detine suficiente stocuri de ulei

Romania detine suficiente stocuri de ulei pana la noua recolta de floarea soarelui, astfel incat sa nu apara niciun fel de dezechilibru, a anuntat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Adrian Chesnoiu, dupa ce tot mai multi romani au luat cu asalt magazinele pentru a se aproviziona cu ulei, de teama ca acest produs va disparea de pe rafturi.

“Am vazut ca s-a iscat iar o mare isterie legata de faptul ca Romania nu ar avea stocuri de ulei si toata lumea a dat buluc in magazine sa cumpere ulei. Profit de aceasta ocazie sa le spun tuturor romanilor ca avem stocuri de ulei pana la noua recolta – nici macar nu a fost insamantata floarea soarelui – dar avem stocuri de ulei, astfel incat sa nu apara niciun fel de dezechilibru. Ii rog pe toti romanii sa inteleaga ca tot ceea le transmitem pe caile oficiale se bazeaza pe date reale. Noi, la Ministerul Agriculturii, monitorizam evolutia stocurilor in fiecare dimineata. Avem o celula de analiza, de criza, la Ministerul Agriculturii si tocmai asta facem: verificam stocurile de cereale si de alimente si in cazul acesta de ulei. Pe langa faptul ca se afla in depozite suficiente cantitati de ulei pentru a nu crea dezechilibre, avem si stocuri de floarea soarelui la fabricile producatoare de ulei din tara noastra si, slava Domnului, avem fabrici producatoare de ulei, nu depindem de importuri majore in aceasta privinta”, a declarat, la Hunedoara, Adrian Chesnoiu.

Acesta a subliniat ca mesajele din unele magazine care anuntau ca se limiteaza vanzarea de ulei la cel mult trei baxuri au aparut tocmai pentru a se preintampina specula.

“Le transmit inca o data pe aceasta cale sa nu intre in isteria care s-a creat atunci cand s-a anuntat ca pretul la combustibil va exploda, sa inceapa acum sa cumpere cantitati mari de ulei mai mult decat le e necesar. Daca au vazut in anumite magazine afise, anunturi ca se limiteaza distributia de ulei sau utilizarea de ulei la maximum trei baxuri, acestea au fost facute tocmai in incercarea de a transmite un mesaj foarte clar ca cineva sa nu speculeze, sa creeze panica si isterie in randul populatiei. Multe televiziuni au anticipat ca urmatorul scenariu de isterie publica va fi cel al uleiului de floarea soarelui”, a transmis seful MADR.