Agricultura

Nestlé dezvăluie planul pentru sprijinirea tranziției către un sistem alimentar regenerativ în baza unei investiții de 1,2 miliarde CHF

Nestlé dezvăluie planul pentru susținerea și accelerarea tranziției către un sistem alimentar regenerativ, ce are ca scop protejarea și refacerea mediului, îmbunătățirea condițiilor de trai ale fermierilor și prosperitatea comunităților agricole. Pentru promovarea practicilor agricole regenerative, Nestlé va colabora cu partenerii săi din sistemul alimentar, incluși într-o rețea de peste 500.000 de fermieri și 150.000 de furnizori ai companiei. Ca parte a acestui plan, compania va iniția, totodată, noi programe în căutarea celor mai bune soluții pentru a face față provocărilor sociale și economice ale acestei tranziții.

Anunțul a fost făcut în perioada premergătoare Summit-ului ONU privind sistemele alimentare desfășurat la New York, ca parte a contribuției Nestlé la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) până în anul 2030. De asemenea, anunțul vine după raportul recent al Grupului interguvernamental al Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, ce dezvăluie intensificarea crizei climatice.

„Știm că agricultura regenerativă joacă un rol esențial în îmbunătățirea sănătății solului, refacerea ciclurilor apei și accelerarea biodiversității pe termen lung”, a precizat Paul Bulcke, președinte Nestlé. „Aceste rezultate formează baza unui proces de producție sustenabil pentru produsele noastre alimentare și contribuie în mod hotărâtor la realizarea obiectivelor climatice ambițioase pe care le avem”.

Nestlé este semnatar al UN Business Ambition pentru limitarea încălzirii globale la pragul de 1,5° C și a fost una dintre primele companii care și-a împărtășit în decembrie 2020 planul de acțiune pentru combaterea schimbărilor climatice. Compania ia măsuri pentru înjumătățirea emisiilor sale până în 2030 și a ajunge la emisii nete zero până în 2050.

„Prin parteneriatele de lungă durată cu comunitățile agricole din întreaga lume, dorim să sprijinim mai mult practicile agricole care sunt benefice atât pentru mediu, cât și pentru oameni”, a declarat Mark Schneider, CEO Nestlé. „Pentru a permite o tranziție corectă, este esențial să sprijinim fermierii din întreaga lume care își asumă riscurile și costurile asociate cu procesul trecerii la agricultura regenerativă”.