Topul scumpirilor: Pretul oualor creste cu aproape o treime, iar al untului cu 7%

In luna noiembrie fata de luna anterioara, cele mai mari scumpiri s-au inregistrat la oua, cu aproape 30% si la unt cu 7%. Tutunul si tigarile s-au scumpit cu circa 2% iar pretul combustibililor a urcat cu 2,7%, se arata in comunicatul Institutului National de Statistica (INS).

Scris de Adrian Lazar, Marti, 12 Decembrie 2017

In luna noiembrie fata de luna anterioara, cele mai mari scumpiri s-au inregistrat la oua, cu aproape 30% si la unt cu 7%. Tutunul si tigarile s-au scumpit cu circa 2% iar pretul combustibililor a urcat cu 2,7%, se arata in comunicatul Institutului National de Statistica (INS).


La capitolul marfuri alimentare, fructele proaspete s-au scumpit cu 2,2%, laptele si produsele lactate au costat mai mult cu 1,35%, pretul untului a crescut cu 6,9%, iar cel al oualor s-a majorat cu 29,2%, in noiembrie 2017 fata de octombrie 2017. Dintre cele nealimentare dar care influenteaza toate celelalte preturi sunt combustibilii care s-au scumpit cu 2,7%. Iar tutunul si produsele din tutun s-au scumpit si ele cu 1,9%.

Indicele preturilor de consum al marfurilor alimentare a crescut cu 3,8%, iar cel al marfurilor nealimentare s-a majorat cu 4,1% in noiembrie 2017 fata de noiembrie 2016.

Pentru cei care au contractat credite, persoane fizice sau juridice, vestea cresterii peste asteptari a inflatiei in noiembrie, la 3,2%, fata de noiembrie 2016, nu este deloc buna. Aceasta va antrena cresterea indicelui Robor pe piata interbancara si implicit a ratelor de platit la banca.

Indicele Robor, care sta la baza calcularii creditelor la banca, a crescut in ultimele doua luni de la 0,6% la 2,2% pe an, iar analistii se asteapta sa depaseasca 3% si chiar 4%, avand in vedere cat de mult a crescut inflatia. In 2012, cand rata inflatiei era de 3,33%, adica foarte aproape de ce prognozeaza statul astazi, ROBOR s-a situat la 5-6%.

Cresterea inflatiei peste asteptari ar putea antrena si cresterea cursului, care in ultima saptamana a batut pasul pe loc in jurul valorii de 4,63 - 4,64 lei/euro.