Start la plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale

Centrele judetene ale Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) au inceput sa efectueze din 4 septembrie 2019, plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, pentru serviciile prestate in luna iunie si in trimestrul II al anului 2019.

Scris de Daniela Carolina Cristescu, Joi, 05 Septembrie 2019

Suma totala autorizata la plata este de 12.897.206,18 lei si se acorda de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, potrivit APIA.

Platile se fac unui numar de 82 de solicitanti care au accesat aceasta forma de ajutor in conformitate cu Hotararea de Guvern nr. 1179/ 2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor, cu modificarile si completarile ulterioare.