Senat: Propunerea legislativa privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, adoptata

Plenul Senatului a adoptat o propunere legislativa privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Vineri, 21 Decembrie 2018

Proiectul a fost adoptat cu 80 de voturi ``pentru`` si 23 ``impotriva``.

Potrivit unui amendament admis, ``centrele eparhiale, protoieriile, manastirile, schiturile, parohiile, filiile si alte structuri ale unitatilor de cult dobandesc in proprietate suprafete pana la limita de 30 de ha terenuri forestiere din fondul bisericesc al cultului caruia apartin, recunoscut de lege, daca acesta le-a avut in folosinta sau administrare``.

Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 si Legii 169/1997 ``trebuie privita ca o inlaturare a inechitatii aduse prin Legea 247/2005 si Legea 261/2008, data la care s-a limitat aplicabilitatea textului legislativ doar la prevederile Legii 61/1997 ce reglementa patrimoniul bisericesc din Regat``, se arata in expunerea de motive.

Presedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, a declarat ca aceasta propunere legislativa este o masura ``reparatorie bine-venita``.

Senatorul USR Edward Dirca a anuntat ca grupul sau va vota impotriva acestui proiect care reprezintă o ``situatie foarte grava, fara precedent, iar asa ceva nu trebuie sa se intample in Parlamentul Romaniei``.

Propunerea legislativa a fost initiata de parlamentari PSD, Senatul fiind prima Camera sesizata.