Primul somelier de lapte din lume: Promovarea proprietatilor specifice si legatura cu ferma pot crea un produs vandabil

Promovarea proprietatilor specifice ale laptelui si legatura cu ferma si vaca de unde provine laptele pot crea un produs extrem de vandabil, iar acest trend este tot mai des intalnit in Europa si multe alte tari ale lumii, sustine Bas de Groot, primul somelier de lapte din lume.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Marti, 06 Noiembrie 2018

Acesta a facut o degustare in orb a cinci probe de lapte din ferme romanesti cu rase diferite, cu niveluri de proteina si grasime diferite, doua ferme din partea de nord si trei din partea de sud a tarii, in cadrul unui eveniment organizat la targul INDAGRA, care a incheiat un proiect derulat timp de trei ani in Romania, intitulat ``Casa Olandeza a Laptelui``. 

Somelierul a aratat fermierilor din Romania cum poate fi promovat laptele pe piata, in vederea cresterii consumului.

``Daca in Romania sunt 1,6 milioane de vaci putem spune ca sunt 1,6 milioane de tipuri de lapte, iar cantitatea aceasta se dubleaza, pentru ca laptele dat de vacute dimineata difera de cel dat seara. Este un lucru fascinant, dar in acelasi timp trebuie sa mentionam provocarea cu care fermierii se confrunta atunci cand vor sa isi exploateze produsul``, a explicat Bas de Groot.

Desi aroma laptelui este una importanta in alegerea produsului, somelierul sustine ca nu este elementul principal de vanzare al produsului. ``In Olanda exista in cel mare lant de supermarketuri lapte de la o anumita ferma si de la o anumita vacuta. Astfel se creeaza un produs care se diferentiaza pe baza unei povesti, laptele provenit de la vacuta Joiana din ferma x. Creeaza cumva o legatura speciala. (...). In Noua Zeelanda este un trend, dar si o popularitate tot mai mare a unui lapte cu un continut redus de proteina, tolerat mult mai bine de sistemul digestiv. Aici este vorba de un produs care se diferentieaza tinand cont de sanatatea oamenilor``, a aratat acesta.

El spune ca un alt tip de diferentiere a laptelui care nu se regaseste in Olanda, dar exista in alte tari, vizeaza laptele de dimineata si laptele de seara, acesta din urma fiind pozitionat ca un produs cu capacitate de relaxare, care induce un somn mai odihnitor.

Diferentierea la nivel de rase este un alt produs care exista in Olanda. Bas de Groot a povestit cum a creat pentru un client un lapte special pentru cafea, folosind lapte de la vaci din rasa Jersey. Aceasta rasa ofera un lapte cu un continut mai ridicat in proteina si in grasimi si astfel s-a gasit un echilibru intre acesti indicatori fara sa omogenizeze laptele. ``Aceasta este o poveste de diferentiere bazata pe calitate cat si pe destinatia laptelui``, a spus somelierul.

Un alt segment de diferentiere poate fi cel legat de bunastarea animalului, in conditiile in care sunt producatori ce lucreaza pe lapte provenit de la vacute care stau in hambar sau care lasa vitelul cu vaca, insa se pot face combinatii intre toate aceste elemente.

Casa Olandeza a Laptelui (Holland Dairy House) este un proiect sustinut de Ambasada Olandei, un parteneriat public-privat cu 16 companii olandeze din domeniul productiei si procesarii laptelui. Proiectul si-a dorit sa dezvolte sectorul de lapte romanesc cu ajutorul tehnologiei olandeze.

Proiectul s-a desfasurat pe o perioada de trei ani si a luat sfarsit cu participarea la INDAGRA.