PNDR: Fermierii au la dispozitie fonduri europene de 446 milioane de euro in trimestrul intai

Fermierii au la dispozitie 445,8 milioane de euro in primul trimestru al acestui an, prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 - 2020, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Marti, 08 Ianuarie 2019

Astfel, in primul trimestru al acestui an, vor fi disponibile fonduri pentru Submasurile (sM): 4.1a - Investitii in exploatatiile pomicole (51.013.105 euro), 4.3 - Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice - irigatii (200.000.000 euro), 5.1 - Sprijin pentru investitiile in masuri preventive destinate sa reduca efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile si ale evenimentelor catastrofale probabile (14.775.003 euro) şi 5.2 - Sprijin pentru investitii privind refacerea terenurile agricole si a potentialului de productie afectate de dezastre naturale, de conditii de mediu adverse si de evenimente catastrofale (13.677.431 euro). 

De asemenea, infrastructura locala va beneficia de finantare prin deschiderea unor noi sesiuni pentru: sM 7.2 - Investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica - ITI Delta Dunarii (16.777.774 euro), sM 7.4 - Sprijin pentru investitiile in crearea, imbunatatirea sau extinderea serviciilor locale de baza destinate populatiei rurale, inclusiv a celor de agrement si culturale, si a infrastructurii aferente (13.761.860 euro) sau sM 7.6 - Investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural - ITI Delta Dunarii (4.990.902 euro).

Grupurile de Actiune Locala vor avea la dispozitie o noua oportunitate de finantare prin sM 19.3 - Pregatirea si implementarea activitatilor de cooperare ale Grupurilor de Actiune Locala - Componenta B 'Implementarea activitatilor de cooperare ale GAL-urilor selectate (9.270.000 euro). 

In aceeasi perioada de timp a trimestrului I vor fi lansate sesiuni pentru Servicii de silvomediu, servicii climatice si conservarea padurilor (sM 15.1) si Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor si a plantelor (sM 17.1), valoarea totala a fondurilor disponibile pentru aceste submasuri fiind de 110.151.918 euro.