Mihai Visan (ROMALIMENTA): „Nu cerem sa ne dati, cerem sa nu ne luati!”

Specialistii romani din industria alimentara solicita vehement autoritatilor mai multa comunicare, in special o consultare in prealabil cu jucatorii din piata atunci cand adopta unele acte normative.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Luni, 25 Martie 2019

Solicitarea vine in contextul in care in ultimii ani, industria alimentara a fost macinata constant de scandaluri in care au „curs” acuze potrivit carora in Europa de Est se vand produse de calitate inferioara celor comercializate in Europa Occidentala.

Care sunt doleantele antreprenorilor care activeaza in industria alimentara autohtona, dar si cum resusesc ei sa razbata pe o piata cu o concurenta acerba, ne-a dezvaluit intr-un interviu oferit in exclusivitate, directorul executiv ROMALIMENTA, Mihai Visan.

Un raport al BNR releva faptul ca industria alimentara autohtona nu doar ca nu a pro­fitat de avantul consumului, dar a contribuit din plin la degradarea unor indicatori macro, cum ar fi deficitul comercial. Unde gresesc producatorii romani in ceea ce priveste „agresivitatea” de a se impune pe o piata caracterizata printr-o concurenta acerba?

Preceptul “cui are, i se va da” e valabil si aici: avantul (benefic, dar si usor brusc) al consumului a favorizat pe cei care erau deja in fata, in cazul acesta marfurile care erau cautate, deci nu prea inteleg mirarea ca nu am profitat de el?

Apoi, generalizarile incurajeaza cliseele, unul dintre ele fiindca exportam materii prime si importam produse procesate, trecandu-se cu vederea ca podiumul importului agroalimentar e ocupat, an de an, de clasele: legume, fructe si carne.

In ceea ce priveste strict industria alimentara, avem clase de produse unde importul (folosim generic termenul, desi de cele mai multe ori vorbim de schimburi intracomunitare) este puternic si, din pacate, tot creste, cum ar fi lactatele sau panificatia, fiecare cu aproape jumatate de milliard de euro in 2017 (ultimul an in care avem statistica totala). De ce? Cauzele sunt multiple si, in afara celor ce tin de mediul general economic, privesc doua mari grupe de marfuri: eticheta privata (retelele de supermarketuri au contracte istorice la nivel continental cu producatori specializati in asa ceva si, chiar daca lucreaza mult si cu operatori romani, cei din urma inca sunt defavorizati, din lipsa specializarii stricte: o fabrica mare ce produce doar crenvursti, hot dog sau inca 2-3 feluri de carnati este din start mai eficienta decat una romaneasca, unde se fac zeci de sortimente) si eticheta ‘de lux’- produse cu renume care, inevitabil, starnesc si curiozitatea si atragerea consumatorului roman. Cand acesta are ceva mai multi bani in buzunar, incearca si o branza frantuzeasca deli, chiar daca ramane fan telemea.

Problema nu e ca importam - orice tara, chiar si un gigant alimentar ca Franta o face - ci ca nu exportam mai mult. Avem nevoie de un sprijin mai mare pentru a participa la marile targuri alimentare (din Europa si din alte piete) si, de aceea, Romalimenta a cerut de cativa ani ca programul de sustinere a exportului acestui sector sa treaca de la Economie la MADR. Suntem convinsi ca ministerul nostru ar putea fi si mai generos cu partea financiara, dar si mai flexibil in normele de aplicare, intelegand mai bine nevoile industriei noastre.

biscuiti industrie alimentara

Trebuie sa recunoastem ca in ultima perioada antreprenorii din industria alimen­tara autohtona au facut loc competitorilor din regiune, mare parte din cererea su­pli­mentara de produse fiind satisfacuta de importuri. Care sunt, in opinia dvs. cele mai mari sincope pe care le permite in acest moment legislatia autohtona din acest punct de vedere?

Nu am fost si nu suntem partizanii protectionismului; in afara ca e interzis prin lege (vorbim de o piata unica, libera circulatie a marfurilor fiind primul sau pilon), el afecteaza direct si consistent consumatorii si, denaturand libera concurenta, atrofiaza si dezvoltarea propriilor producatori. Legislativ, sau cum mai zic unii “de ce nu ii sicanam prin controale repetate?” sau alte bazaconii, nu cred ca putem face ceva; aplicam normele europene corect - punct.

Cred, insa, ca am putea uneori sa fim mai putin originali si sa ne uitam la ce au facut altii, incercand sa facem si noi cam la fel. Acum 20 ani, de exemplu, Ungaria era tigrul nostru vecin; cand am intrat in CEFTA si am abandonat taxele vamale (fiind si lipsiti de suficienta materie prima, carne, ca si acum), in 2 ani peste o treime din piata am “donat-o”, in orice butic vedeai si salamuri unguresti. De ce? In afara ca aveau un furnizor (zootehnia) mai solid ca al nostru, ei facusera privatizarea rapid, inclusiv aducand nume grele din Vest, in timp ce noi am asteptat ca vechile fabrici de stat sa moara de batranete. Credeam ca e sfarsitul mezelariei romanesti, dar n-a fost; am invatat rapid, ne-am repliat, am descatusat sectorul privat si, de atunci si pana-n prezent, procesarea carnii e unul din sectoarele cu excedent comercial, iar peste 90% din piata e acoperit de mezeluri romanesti.

In ultimii ani, Polonia a speriat Estul, dar si Vestul: de la mere pana la bere, cucereste piata dupa piata. Are conditii naturale mai bune ca noi? Nicidecum. Inseamna ca umanele fac diferenta, ansamblul legislativ si mai ales corectitudinea aplicarii sale; si noi avem legi bune, dar avem si talentul de a ‘negocia’ respectarea lor. Nu merge, iar pretul se vede. Sa analizam talentul polonez, dar sa ni-l insusim de la a la z, unde e necesar si benefic!

importuri legume

Anul trecut Patronatul Investitorilor Autohtoni din Romania (PIAROM) a realizat un raport privind capitalul privat romanesc. Concluzia: „firmele romanesti sunt discriminate, dar nu de multinationale, ci de autoritatile romane“. Care este opinia dvs. in legatura cu acest subiect?

Drumul spre iad e pavat cu intentii bune si un exemplu e legea 150, faimoasa 51%. S-a dorit echilibrarea relatiei noastre cu comertul, ca si un acces mai facil la raft al produselor romanesti: perfect! Numai ca mijloacele au fost pe cat de simple, pe atat de simpliste. Retailerii nu mai pot incasa plata serviciilor, dar ele exista, chiar avem nevoie de ele noi, furnizorii; e ca si cum ai spune ca nu mai platesti taxiul, ca e scump, dar taximetrie sa fie. Rezultatul: am fost obligati in 60 zile sa renegociem toate contractele cu supermarketurile, pentru a masca hulitele taxe de raft; cine a pierdut, garantat? Noi, producatorii alimentari.

S-au impus procente de marfa autohtona, spatii dedicate, afisaje idem. Firesc, Bruxelles-ul a reactionat abrupt, pentru ca piata unica era facuta terci, de libera competitie nu mai vorbim. Rezultatul: avertizare de infringement, articolele respective au inghetat in sertar si suntem acolo de unde am plecat. Romalimenta a atras atentia de atunci, am fost noroiti ca tradatori de tara, de castigat nu am castigat nimic, dar am pierdut la greu. Cine isi imagina ca putem rezerva prin lege, intr-o piata unica, o portie numai pentru noi? Avem doi producatori mari de autoturisme, hai sa legiferam maine ca dealerii auto trebuie sa vanda 90% masini facute aici, de ce nu?

Da, firmele romanesti sunt de multe ori discriminate chiar de noi si nu incetam sa atragem (in van) atentia: cand faceti legi speciale (pe care nu le-au descoperit altii), ganditi-va ca ele ni se aplica doar noua, ca nu aveti cum sa le impuneti altora din afara si ca, prin asta, ne mai puneti un ceaslov in ghiozdanul pe care abia il mai caram!

Pentru a-si proteja producatorii autohtoni din industria alimentara, in special, cateva state membre UE au inceput sa aplice principiul ``inchiderii marilor lanturi de magazine cel putin intr-una din zilele de weekend``. De curand, aceasta idee a fost lansata in spatiul public si de catre unul dintre viceprimarii bucuresteni. Cum priviti dvs. aceasta masura?

Ne-am mai opus o data ideii si o facem in continuare, pentru ca aceste lanturi unde industria isi vinde produsele ar avea de pierdut (ce bine, nu?), dar si mai mult am pierde  noi, producatorii si, mai ales, consumatorii care, aflati la munca tot timpul saptamanii, s-ar trezi si cu magazinele inchise in weekend. Cand avem dubii asupra unei masuri revolutionare, sa intrebam populatia: e de acord?

Magazinele mici, ca si tarabele din piete, sunt la fel de necesare precum cele mari, asa e peste tot, dar nu prin talpi puse celor din urma vor dainui, ci profitand de imensul avantaj de a fi aproape de casa mea, de a-mi aduce produse rapid pe care nu le gasesc dincolo si chiar la un pret mai bun. Si, normal, respectand aceleasi reguli, intre care cele fiscale. Visez sa primesc oriunde bon fiscal, dovada ca toti platim taxe si impozite, nu doar fraierii, sa primesc oriunde restul pana la ultimul banut, nu sa fiu eu intrebat daca nu am 30 bani, ca sa-mi dea leul- n-am auzit dialogul asta prin alte tari.

industria carnii

Potrivit unor calcule prezentate in presa centrala, in perioada 2008 – 2016 industria alimentara din Romania a pierdut un numar de 83 de fabrici. Care sunt solutiile pe termen scurt si mediu de a ne reimpulsiona productia autohtona in aceste conditii?

Spunea un ministru al agriculturii: nu cerem sa ne dati, cerem sa nu ne luati! Am redus, cu eforturi de ani, TVA la alimente in 2015, nu ni-l luati prin taxe pe zahar, sau grasimi, sau altele de care vreti sa ne “protejati”!

Nu cerem bani mai multi decat am primit prin SAPARD sau PNDR, au fost si sunt foarte buni si, alocati corect si cu antreprenoriat privat istet, ne-au ajutat sa avem in multe fabrici tehnologie de nivel european.

Cerem, in schimb, sa se tina cont (si) de parerea noastra, mai ales cand se gandesc norme care ne impacteaza. Cerem de ani de zile separarea atributiilor de control, caci, daca am avea in cont bani cati inspectori si “amendagii” avem, am fi bogati. Cerem legi ca-n Europa, caci Europa ne concureaza si e anormal ca alte state sa nu mai stie ce sa faca pentru a mari competitivitatea producatorilor locali, iar noi sa fim incarcati de noi si noi sarcini birocratice (cel putin!), numai ca altii sa poate spune ca “monitorizeaza” ceva.

Si ne mai dorim ca autoritatile sa intervina rapid, cu greutatea expertizei si obiectivitatii lor, cand mass-media ne ineaca in stiri negative. Scandaluri alimentare sunt si vor fi peste tot, alimentele sunt viata si exista riscul, ici si colo, sa apara contaminari; dar de aici si pana a permite unor guru de ocazie sa doneze pareri cu privire la retete, aditivi, toxicitati si cancere, fara a-ti spune parerea si a informa corect publicul, e cale lunga. Noi o facem, dar suspiciunea ca ne aparam interesele poate fi spulberata doar de voci autorizate, din institutiile statului. Altfel, populatia pierde increderea in produsele noastre si, pentru ca trebuie totusi sa manance, va cumpara produsele altora caci, nu-i asa, mai corect e germanul, sau francezul, sau olandezul, decat noi?

In era tehnologiei, „digitalizarea” nu mai este privita ca fiind un instrument magic. Cu toate acestea, Romania se misca destul de lent cel putin in ceea ce priveste corelarea sistemelor nou utilizate de catre antreprenorii romani si birocratia specifica institutiilor de stat. Concret, din informatiile pe care le aveti de la membrii dvs. , cum se mai prezinta situatia la momentul actual? S-au mai facut pasi in acest sens?

Pasi majori s-au facut, dar persista sincopele. Digitalizarea nu este doar salvator de timp, ci si de bani. Ea va permite inregistrarea in timp real a tuturor operatiunilor financiare si astfel va imbogati bugetul de stat, dar ne va si supune pe toti operatorii economici unor conditii concurentiale echitabile. Acest ultim aspect este pentru noi de interes maxim, caci nu ne putem dezvolta sanatos atat timp cat prospera economia subterana.

digitalizare

Cum vedeti viitorul industriei alimentare romanesti peste cinci ani?

Celor care ne cred slabi, le amintesc ca, din sectorul manufacturier, suntem a doua industrie ca cifra de afaceri (12,5 miliarde euro, raportati-o la PIB!) si prima, ca angajator - 180.000 salariati. Suntem o forta de care ar trebui sa se tina seama (mai mult), macar doar pentru faptul ca suntem principalul debuseu al agriculturii - domeniu despre a carui importanta economica si sociala e inutil sa adaugam ceva!

Cele bune sa se-adune! Un exemplu este pozitia echilibrata a Romaniei in asa zisul caz al standardelor duble, pentru care am felicitat mereu MADR. In ultima vreme, insa, se aud si pe la noi voci stridente care cer sa dam de pamant cu “dusmanul”. In loc sa inventam sau sa intetinem valvataia, sa ne gandim ca si industria noastra face export si ca legiferari draconice si totodata stupide de genul ‘o singura reteta pentru toate continentele’, sau punerea pe eticheta a retetelor din alte tari ar afecta-o cat se poate de grav. Daca reusesc, cu mari eforturi, sa vand carnati proaspeti in Anglia si le pun +/- sare, grasime sau usturoi pentru ca asta e gustul consumatorilor de acolo, scriind pe eticheta corect cat am pus, nu insel pe nimeni, nici aici, nici acolo. Cand voi fi obligat sa scriu ambele retete, in ambele locuri, precis voi starni dubii si la englezi, si la romani: de ce alora le pune mai mult/mai putin? Cert, ii pierd si pe unii, si pe altii, fara alta vina decat ca am incercat sa ma adaptez gustului local. Multumesc! Mi-a murit capra, dar important e ca va muri a vecinului.