Jidvei continua investitiile in personal, plantatii si tehnologie

De cativa ani, multi dintre cei mai mari oameni de afaceri din Romania isi pregatesc intens noua generatie pentru a prelua fraiele business-urilor pe care acestia le-au fondat in urma cu mai bine de 20 de ani.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Vineri, 31 Mai 2019

Este si cazul celor doua fete ale presedintelui Jidvei: Ana si Maria Necsulescu, care de o perioada buna de timp „lupta” cot la cot cu tatal lor pentru a mentine notorietatea companiei.

Cu ocazia celebrarii a 20 de ani de cand Jidvei a trecut la o noua etapa in viticultura si oenologia monderna, compania a lansat campania „primul loc e doar primul pas”.

jidvei sortiment

Prin aceasta campanile, Jidvei isi propune sa revitalizeze perceptia de brand, definind astfel o pozitionare clara atat pentru companie, cat si pentru produsele sale. Procesul de reimprospatare a identitatii vizuale si a etichetelor de produs completeaza perfect borna de 20 de ani din calatoria Jidvei.

„Vreau sa va asigur ca impreuna cu sora mea vom duce mai departe tot ceea ce a realizat tatal si bunicul nostru si-mi doresc sa aveti increderea ca Jidvei este o companie orientata catre viitor si ca ea va fi prezenta in vietile noastre multe generatii de acum inainte. Vom continua investitiile in personal, plantatii si tehnologie”, a declarat in cadrul evenimentului de lansare Ana Necsulescu, Marketing Managerul companiei Jidvei.

„Cei 20 de ani au reprezentant o lupta continua, dar acum pot spune cu mandrie ca suntem cei mai mari producatori locali de vinuri. Si, atentie, producator de vinuri inseamna cel care cultiva vita-de-vie, care produce struguri si intr-un final care realizeaza sortimentul de vin. Aceasta este definitia absoluta a unui producator de vinuri. Tot cu mandrie afirm ca pe piata de vinuri locala, Jidvei nu are dusmani, ci doar concurenti, pentru ca acest segment este unul onest”, a conchis la randul sau presedintele Jidvei, Claudiu Necsulescu.

In acest moment, Jidvei vinde anual peste 14 milioane de sticle de vin si detine 2.500 de hectare de vita-de-vie.