Industria ospitalitatii, lovita dur de Ordonanta de urgenta 114 pe 2018

Limitarea activitatilor cu caracter ocazional desfasurate de zilieri este una dintre masurile fiscal-bugetare ale Ordonantei de Urgenta nr.114 din 28 decembrie 2018 care ar putea adanci si mai tare problema deficitului fortei de munca mai ales in industria ospitalitatii.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Luni, 21 Ianuarie 2019

"Noi ne confruntam cu un deficit de 50.000 de oameni. Evident ca aceste schimbari legislative de la o luna la alta, precum cea conform careia in decursul aceluiasi an am avut dreptul sa utilizam zilieri si deodata nu mai avem voie, ne incurca activitatea. Oriunde pe aceasta Planeta si mai ales in Europa exista nevoie in industria ospitalitatii de munca sezoniera. Ce se va intampla in acest context? Vom reveni la situatiile anterioare - vom avea o activitate birocratica mult mai serioasa si un cost mult mai ridicat cu administrarea acestei resurse pe care oricum nu o avem, asa ca ne aflam intr-o zona permanent dificila in ceea ce priveste acest capitol", a punctat Dragos Petrescu, presedintele HORA.

Potrivit acestuia, nivelul veniturilor angajatilor dintr-un segment nu poate creste fara ca acest cost sa se regaseasca fie in profitabilitatea companiei, fie in pretul destinat consumatorului.

"Precum este perfect normal ca un roman sa ajunga sa depaseasca nivelul salarial de cateva sute de euro si sa se indrepte catre suma de 1.000 de euro, la fel si costul, de exemplu pentru un meniu intr-un restaurant in cadrul unui sejur la mare sau la munte, nu mai poate sa fie acelasi precum cel inregistrat acum un an sau doi. Aceste venituri trebuie sa se alinieze cu cheltuielile", a mai punctat Dragos Petrescu.

Aceasta a dat totusi asigurari ca in acest an, preturile din industria ospitalitatii nu vor creste cu mai mult de cinci procente.