Conducerea APIA Braila face apel la fermieri sa respecte programarile la depunerea cererilor pentru subventii

Conducerea Agentiei de Plati şi Interventie in Agricultura (APIA) Braila face apel la fermierii din judet sa respecte programarile pentru depunerea cererilor unice pentru subventiile din campania 2018, având in vedere ca mai putin de jumatate dintre aceştia au dat curs invitatiilor primite.

Scris de Ramona Dascalu, Miercuri, 18 Aprilie 2018

Potrivit informatiilor furnizate marti de directorul executiv al APIA Braila, Daniela Militaru, din cei 14.300 de fermieri programati sa vina cu cererea unica de plata, aproximativ 6.700 au dat curs invitatiei, termenul limita fiind 15 mai 2018. 

In campania de depunere a cererilor unice de plata din 2017, pâna la expirarea termenului limita au fost inregistrate 14.275 de cereri unice de plata, pentru o suprafata totala de 334.050 hectare, iar in 2016 au fost inregistrate 14.934 de cereri, pentru 332.091 hectare.