Carrefour a deschis primul hypermarket in Roman

Carrefour Romania a deschis primul hipermarket din Roman, in interiorul celui mai modern centru comercial din oras, Roman Value Centre.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Marti, 13 Noiembrie 2018

Potrivit reprezentantilor retailerului, noul hipermarket aduce locuitorilor o diversitate de ingrediente, produse proaspete aduse direct de la producatori locali - sub conceptul de filiere ale calitatii, sute de produse bio, dar si produse non-alimentare de calitate, insotite de sisteme moderne de comenzi si plata, menite sa reduca timpul dedicat cumparaturilor.

“Carrefour Roman este hipermarketul romascanilor, pentru ca a fost gandit inca de la inceput ca raspuns la nevoile si profilul acestora: oameni care pun familia pe primul loc, care respecta traditiile, dar sunt in pas si cu noile tehnologii. Am luat toate aceste lucruri si le-am pus la fundamentul Carrefour Roman, hipermarket cu o componenta gastronomica puternica, completata de inovatie tehnologict si servicii care transforma experienta de cumparaturi a romascanilor. Ne bucuram ca am avut ocazia sa lansam Carrefour Roman in cel mai mare si modern centru comercial din oras, alaturi de Prime Kapital”, a punctat Alexandru Bura, director hipermarket Carrefour Roman.

In acest moment, retailerul a ajuns la un numar de 33 de magazine in acest format la nivel national.