Brandul Gregory’s se extinde

Unul dintre cele mai cunoscute branduri din sectorul coffee & food snack isi continua extinderea pe piata locala.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Joi, 04 Iulie 2019

Noile zone de extindere se afla in Centrul Vechi si Baneasa Shopping City. Astfel, reteaua de cafenele si-a propus sa imbine traditia produselor autentice grecesti cu noile tendinte alimentare. Potrivit reprezentantilor brandului, pe perioada verii, Gregory’s ofera o gama variata de specialitati de cafea, deserturi si gustari cu un continut ridicat de fibre si proteine.

„Trecem printr-o perioada de crestere a pietei de coffee & food snack din Romania. Apetitul consumatorilor pentru produsele grecesti este in crestere, iar acest lucru ne este confirmat de cei aproximativ 1.000 de clienti din Romania care ne aleg zilnic, atat pentru cafeaua de dimineata, cat si pentru gustarile de peste zi. Am semnat deja contracte pentru a deschide noi magazine in zone precum: Militari, Balotesti, Colloseum Retail Park, Mihai Bravu si o cladire de birouri”, a precizat George Makridis, CEO al Green Break, compania ce detine brandul Gregory’s in Romania.  

Cu o istorie de 47 de ani, brandul Gregory’s este, in prezent, al 9-lea cel mai mare lant din domeniul coffee & food snack din Europa, cu peste 340 de unitati operate in Grecia, Cipru, Germania si Romania.