A.C.E.B.O.P.: Presedintele si clasa politica transforma o necesitate nationala intr-un joc politic

„Presedintele Romaniei impreuna cu clasa politica, transforma o necesitate nationala intr-un joc politic”, este declaratia presedintelui ACEBOP, Mary Pana la reactia lui Klaus Iohannis de a sesiza CCR în ceea ce priveste doua legi referitoare la sectorul zootehnic.

Scris de Laura-Georgiana Cioba, Marti, 08 Mai 2018

„Daca in presa a fost mentionata doar sesizarea Curtii Constitutionale pentru legea reproductiei la porc, informam ca si cea a reproductiei la pasare a luat acelasi drum. Atragem atentia, asa cum am facut-o in ultima perioada, asupra faptului ca Romania a ajuns o piata de consum a produselor din Uniunea Europeana – produse care s-a demonstrat ca au dublu standard – recunoscut si investigat de institutiile europene responsabile. Este inadmisibil sa se joace ping-pong intre institutii, cu o lege care ar trebui sa sprijine fermierii romani”, a explicat Mary Pana.

Potrivit acesteia, institutia prezidentiala ingreuneaza demararea unui proiect care ar face bine tarii noastre. „In 30 de ani de la Revolutie, zootehnia romaneasca aproape ca nu exista in Europa. Suntem incapabili sa ne producem mancarea de care avem nevoie. Importam aproximativ 70% din alimentele pe care le consumam, iar sectorul carnii de porc este la pamant”, a mai punctat aceasta intr-un comunicat remis la redactie.

Presedintele ACEBOP sustine ca in acest moment construirea fermelor de reproductie este aproape nefinantabila de catre bancile comerciale din Romania, din cauza istoricului zootehniei nationale, marcat de numeroase falimente in industria alimentară autohtona - tocmai din lipsa celei mai importante verigi, reproductia.